• La Liga: Alaves-Barcelona (sâmbătă, 19:15, Digi Sport 2) și Real-Valencia (duminică, 23:15, Digi Sport 2). Serie A: Roma-Inter (sâmbătă, 21:45, Digi Sport 2)
  • Tenis, New Haven: Ana Bogdan - Kirsten Flipkens (azi, 19:00, Digi Sport 2)

Real Madrid și Fiorentina au stabilit un amical de gală pe data de 23 august, unde mijlocașul formației italiene, Ianis Hagi, are șansa de a juca pe stadionul unde tatăl său a jucat pentru două sezoane în tricoul "galacticilor".

Întâlnirea marchează împlinirea a 60 de ani de la duelul dintre Real Madrid și Fiorentina în finala Cupei Europei (European Cup), actuala Champions League. În 1957, meciul s-a jucat tot pe Santiago Bernabeu, stadionul albilor, care aveau să și câștige trofeul, pentru a doua oară la rând. Au câștigat cu 2-0, prin golurile marcate de Alfredo Di Stefano (69 - din penalty) și Paco Gento (75). 124.000 de spectatori au fost atunci în tribunele arenei madrilene.

Acum, partida se va disputa în cadrul Trofeului Santiago Bernabeu și a fost fixată pe 23 august. Este a 37-a ediție a evenimentului amical a cărui primă ediție a avut loc în 1979 (de atunci, doar în 2014 nu s-a disputat, din cauza calendarului aglomerat al madrilenilor). Real a câștigat trofeul de 26 de ori și nu l-a mai pierdut din 2004, când a fost învinsă de mexicanii de la Pumas.

"Este o onoare pentru noi să fim invitați de Real pentru acest trofeu istoric. Suntem și mai onorați să putem comemora în acest caz, ceea ce a fost unul dintre cele mai bune momente din istoria clubului Fiorentina, finala din 1957", a spus președintele formației italiene, Mario Cognini, potrivit site-ului oficial al clubului.

Pentru Ianis Hagi, este a doua veste bună primită în decurs de câteva zile, după ce presa din Italia și ultimele dezvăluiri din vestiar indică faptul că mijlocașul ofensiv român va prelua tricoul cu numărul 10 la Fiorentina, rămas vacant după transferul lui Bernardeschi la Juventus. Dacă va deveni, într-adevăr, noul decar al toscanilor, Hagi junior ar călca pe urmele unor jucători legendari ai formației de pe Artemio Franchi, precum Giancarlo Antognoni, Manuel Rui Costa, Roberto Baggio sau, mai recent, Adrian Mutu.

La Madrid, fotbalistul în vârstă de 18 ani va avea șansa de a juca pe stadionul unde Gheorghe Hagi a jucat timp de două sezoane în tricoul Realului (1990-1992). 64 de meciuri și 18 goluri a adunat "Regele" în campionat la gigantul madrilen, care în 1990 a plătit 4 milioane de dolari pentru transferul său de la Steaua.