După ce a rezolvat transferul lui Eder, care este anunţat titular în derby-ul din această seară cu AC Milan, transmis ÎN DIRECT pe Digi Sport 1, de la ora 21:45, Inter mai dă o lovitură. Conducerea nerazzurrilor a ajuns la un acord cu Ever Banega, mijlocaşul argentinian urmând să ajungă sub comanda lui Roberto Mancini din sezonul viitor.

Jucătorul de 27 de ani a intrat în ultimele 6 luni de contract la Sevilla, iar Inter a profitat de acest lucru pentru a negocia cu el. Cotidianul Corriere dello Sport susţine că sud-americanul a ajuns la un acord cu oficialii interişti, care i-au propus un contract pe trei ani, cu un salariu de 3 milioane de euro pe sezon.

De asemenea, Banega va avea o primă de instalare de 2,5 milioane euro, notează sursa citată.

Internaţionalul argentinian are o clauză de prelungire automată a contractului cu Sevilla în cazul în care va evolua de 30 de ori în actualul sezon, însă aceasta poate fi activată doar de jucător, nu şi de club.

În condiţiile în care rezultatele din ultima perioadă au confirmat problemele pe care Inter le are la mijlocul terenul, conducerea clubului a încercat să-l aducă pe Banega chiar din ianuarie.

Pentru ca Mancini să-l aibă la dispoziţie de acum pe fotbalistul cu 38 de selecţii şi 3 goluri în naţionala Argentinei, Inter a oferit Sevillei 3 milioane de euro. Andaluzii au refuzat propunerea şi au cerut 5 milioane, o sumă pe care oficialii nerazzurri nu sunt dispuşi să o plătească.

În aceste condiţii, Banega va ajunge pe Meazza din vară. Tuttosport susţine că jucătorul va sosi în Italia săptămâna viitoare, pentru a face vizita medicală la viitoarea sa echipă.

În acest sezon din La Liga, Banega a evoluat de 14 ori şi a marcat 3 goluri. De-a lungul carierei, a mai jucat la Boca Juniors, Valencia, Atletico Madrid şi Newell's Old Boys.