Juventus a transferat o serie de jucători care s-au impus în acest sezon în primul 11 al lui Max Allegri. Chiar dacă Paulo Dybala şi Mario Mandzukic au făcut legea în atac (20 de goluri împreună), Sami Khedira este fotbalistul care poate fi considerat talismanul bianconerilor.

Cu internaţionalul german pe teren, piemontezii sunt neînvinşi în acest sezon, înregistrând 10 victorii şi două egaluri. Fără mijlocaşul de 28 de ani, Juve a câştigat 7 meciuri, a pierdut 5 şi alte 3 s-au încheiat la egalitate.

Cu Sami Khedira în echipă, Juventus a încasat 7 goluri în aceste 12 meciuri, iar fără el, echipa de pe locul doi din Serie A TIM a primit 11. Şi pe faza de construcţie cifrele sunt mai bune în meciurile în care a jucat închizătorul: 27 de goluri marcate, iar fără el, doar 18.

Khedira a suferit mai multe accidentări în acest sezon, prima dintre ele venind chiar în primul meci în tricoul italienilor, amicalul pierdut cu 0-2, în faţa lui Olympique Marseille. A suferit o ruptură musculară la coapsa dreaptă, problemele revenind şi în luna noiembrie.

Două goluri şi două pase decisive a adunat Khedira în cele 12 partide disputate în toate competiţiile.