• Tenis WTA, New Haven: Ana Bogdan-Elena Vesnina, 17:00, Digi Sport 2
  • Liga 1: Botoșani - Concordia (azi, 18:30, Digi Sport 1) și Dinamo - Sepsi (azi, 21:00, Digi Sport 1)

Anunţul lui Cristian Zaccardo, care şi-a oferit serviciile pe reţeaua de socializare Linkedin după ce s-a despărţit de divizionara secundă, Vicenza, s-a dovedit un real succes.

Fostul campion mondial cu Italia a dezvăluit că a primit în timp-record mult mai oferte decât se aştepta pentru a-şi continua cariera de fotbalist.

"Am primit peste 1000 de oferte, însă nu m-am gândit prea mult la ele. Au fost şi oferte serioase, din Grecia, Portugalia, din liga a doua spaniolă, din Brazilia, Argentina şi Australia", a dezvăluit fundaşul în vârstă de 35 de ani.

Au existat însă şi propuneri amuzante.

"Am primit oferte de la cluburi de primă ligă care îmi ofereau băutură după fiecare victorie", s-a amuzat fostul fundaş al Milanului, care visează să mai prindă un contract în Serie A.

"Aş juca şi gratis în Serie A, cu bonusuri în funcţie de obiective. Am 381 de meciuri în prima ligă şi aş vrea să ajung la 400", a mai spus Zaccardo, care afirmase că vrea să mai joace doi ani la nivel înalt.

Apărătorul italian a fost vândut de Palermo în 2008, la Wolfsburg, pentru şapte milioane de euro, însă a revenit după un singur sezon în Serie A, la Parma, care a plătit patru milioane de euro pentru transfer.

Bologna, Spezia, Milan, Carpi şi Vicenza sunt celelalte cluburi din cariera lui Zaccardo, care a jucat 17 meciuri şi a marcat un gol pentru naţionala Italiei, cu care a câştigat titlul mondial în 2006.

Campion în Germania cu Wolfsburg, în 2009, Cristian Zaccardo n-a mai jucat din 2007 pentru "squadra azzurra".

VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT