Internazionale Milano a reușit să îi prelungească înțelegerea unuia dintre cei mai importanți jucători ai săi: portarul Samir Handanovic a semnat un nou contract, valabil până în vara lui 2019. Vechiul angajament îi expira la finalul acestui sezon.

Handanovic este goalkeeper-ul care a primit cele mai puține goluri în acest sezon în Italia (11 în 17 etape) și este unul dintre principalii artizani ai parcursului bun al echipei lui Mancini, liderul la zi în Serie A TIM.

Slovenul în vârstă de 31 de ani joacă pe Giuseppe Meazza încă din 2012, când a venit de la Udinese. 12 milioane de euro a plătit atunci Inter pentru el.

"Sunt fericit pentru această prelungire, când ambele părți vor același lucru nu e niciodată o problemă", a declarat Samir Handanovic, potrivit site-ului oficial al lui Internazionale Milano.

Handanovic este și un specialist al loviturilor de la 11 metri. În sezonul 2010-2011, când juca la Udinese, a apărat 6 penalty-uri consecutive, un record în Serie A TIM.

În total, are 22 de lovituri de la 11 metri apărate în Serie A TIM. Recordul în această privință îi aparține lui Gianluca Pagliuca (24).

15 milioane de euro este în acest moment cota de piață a lui Samir Handanovic, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.de.