• La Liga, etapa 13: Real Madrid - Malaga (sâmbătă, Digi Sport 2, ora 17:15) şi Valencia - Barcelona (duminică, Digi Sport 2, ora 21:45)
  • Fotbal, Liga 1, etapa a 19-a: Botoşani - Craiova (vineri, 20:45, Digi Sport 1) şi Astra - FCSB (duminică, 20:45, Digi Sport 1)

La patru zile după izbucnirea scandalului de antisemtism din Italia au fost luate primele măsuri. 13 fani ai lui Lazio, cu vârste cuprinse între 17 şi 30 de ani, au fost interzişi pe stadioane de autorităţi.

Poliţia din Roma a identificat 20 de persoane în cazul cazul legat de abţibildurile cu chipul Annei Frank, iar 13 dintre acestea au fost sancţionate pentru "acte de discriminare prin folosirea de materiale antisemite, jignitoare prin conţinut şi care pot incita la ură rasială".

Astfel, 11 ultraşi laziali nu vor putea intra pe stadioane timp de 5 ani, iar un altul, recidivist, a primit aceeaşi pedeapsă, fiind în acelaşi timp obligat să se prezinte periodic la poliţie.

Cel de-al 13-lea suporter sancţionat are interdicţie pe stadioane timp de 8 ani şi trebuie la rândul său să se prezinte la poliţie în anumite zile, în condiţiile în care a mai fost interzis la meciuri de alte trei ori.

Celelalte şapte persoane identificate sunt în continuare cercetate de autorităţile italiene.

Dintre cei 13 fani sancţionaţi, 6 sunt membri ai grupului Irriducibili, nucleu dur al galeriei biancoceleste, cunoscut pentru vederile sale de extremă dreapta.

Mai multe abţibilduri cu Anne Frank îmbrăcată în tricoul celor de la AS Roma şi inscripţii "romanista ebreo" (romanist evreu) au fost descoperite în Peluza Sud de pe Stadio Olimpico, acolo unde stau de obicei fanii giallorossilor.

În condiţiile în care Peluza Nord a arenei din capitala Italiei a fost închisă la meciul Lazio - Cagliari 3-0, din cauza comportamentului fanilor la partida cu Sassuolo, câştigată cu 6-1 pe 1 octombrie, oficialii biancoceleşti au decis să deschidă cealaltă peluză a stadionului, unde s-a putut intra în schimbul unui bilet cumpărat la un preţ simbolic - un euro.

Astfel, ultraşii laziali au profitat şi au intrat pe "teritoriul inamic", fără a uita să lase în urmă câteva "amintiri".

Anne Frank este una dintre cele mai cunoscute victime ale nazismului. Ea şi familia ei au fost nevoiţi să fugă din Germania în Olanda, unde s-au ascuns într-un imobil din Amsterdam, între 1942 şi 1944, înainte de a fi descoperiţi de forţele de ocupaţie naziste şi deportaţi în lagăre de concentrare.

În vârstă de doar 15 ani, Anne Frank a murit în lagărul de la Bergen-Belsen, la începutul anului 1945. A lăsat totuşi în urmă un jurnal, care a devenit una dintre cele mai importante piese ale literaturii Holocaustului, iar autoarea este în prezent un simbol al victimelor făcute de nazişti în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Ultraşii lui Lazio sunt cunoscuţi pentru rasismul şi antisemitismul lor. În trecut, la derby-urile cu AS Roma, suporterii biancocelestilor au afişat mai multe bannere agresive la adresa rivalilor.

"Auschwitz e ţara voastră, cuptoarele sunt casele voastre" sau "Echipă de negri, peluză de evrei" sunt doar două dintre mesajele care i-au adus tifoseriei laziale o nefericită notorietate.

Marţi dimineaţa, preşedintele lui Lazio, Claudio Lotito, a anunţat că va vizita sinagoga din Roma pentru a-şi cere scuze faţă de comportamentul antisemit fanilor. El a şi făcut acest gest în cursul după-amiezii, însoţit de doi dintre colegii lui Ştefan Radu, brazilienii Felipe Anderson şi Wallace, dar şi de purtătorul de cuvânt al clubului.

Coroana de flori albe şi albastre, culorile lui Lazio, care a fost depusă de Lotito la sinagogă a dispărut, însă, miercuri dimineaţă, fiind ulterior găsită pe un mal al fluviului Tibru, care traversează capitala Italiei.

Mai mult decât atât, în presa italiană a apărut o înregistrare audio în care Lotito spunea "haideţi să jucăm această scenă", cu referire la vizita la sinagogă. Oficialul lazial s-a apărat şi a precizat că declaraţia a fost scoasă din context.