George Puşcaş nu a jucat foarte mult la Bari, în Serie B, acolo unde a fost împrumutat de Inter Milano, dar îşi doreşte să rămână în sudul Italiei până la finalul sezonului. Asta deşi nu duce lipsă de oferte.

Potrivit site-ului fcinternews.it, atacantul de 19 ani este dorit de o altă echipă din liga a doua italiană, Modena, şi de Bournemouth, formaţie care evoluează în Premier League.

Modena, locul 13 în Serie B, este antrenată de Hernan Crespo. Faptul că argentinianul a jucat la Inter ar putea fi un atu pentru gruparea din Emilia-Romagna în tentativa de a-l aduce pe Puşcaş în această perioadă de transferuri.

Cu toate acestea, scrie sursa citată, internaţionalul român de tineret nu ia în calcul posibilitatea de a pleca de la Bari în acest moment.

Puşcaş, folosit în cinci meciuri în actuala stagiune (trei ca titular) fără a marca vreun gol, vrea să continue alături de biancorossi până la sfârşitul campionatului, când va reveni la Inter, cu care are contract până în 2020.