ÎN DIRECT la Digi Sport, Udinese a învins Atalanta cu 2-1 și ambele echipe sunt la egalitate în Serie A cu 24 de puncte. Croatul Perica a fost eroul meciului cu un gol și o pasă decisivă pentru fostul stelist Thereau.

Udinese a început noul an cu o victorie pe teren propriu, 2-1 cu Atalanta. Gazdele de pe Friuli au început în forță partida, iar Thereau a avut prima ocazie cu un șut în diagonală care a trecut puțin pe lângă poartă.

Fostul stelist a deschis scorul în minutul 22, când a reluat în plasă din apropiere după ce portarul Sportiello respinsese balonul expediat de Felipe. Atalanta a avut șansa egalării pe un contraatac purtat de D'Alessandro, însă Gomez nu i-a pus probleme lui Karnezis.

În prelungirile primei părți, Udinese s-a desprins la două goluri prin Perica. Atalanta a redus din handicap cu un sfert de oră înainte de final prin D'Alessandro, aflat la primul său gol în Serie A. Udinese a rezistat până la final și grație acestui succes a egalat-o pe Atalanta în clasament, cu 24 de puncte.

ECHIPELE DE START:

Udinese (3-5-2): Karneziz - Piris, Danilo, Felipe - Widmer, Agyemang-Badu, Lodi, Bruno Fernandes (Iturra '72), Edenilson (Ali Adnan '79) - Perica (Zapata '83), Thereau
Antrenor: S. Colantuono

Atalanta (4-3-3): Sportiello - Conti, Rafael Toloi, Cherubin, Drame (Brivio '31) - Grassi (Monachello '63), De Roon, Cigarini - D'Alessandro, Denis, Gomez
Antrenor: E. Reja