• Italia etapa a 13-a: Napoli - Milan (ACUM, pe Digi Sport 2) şi La Liga, etapa a 12-a: Atletico Madrid - Real Madrid (ACUM, pe Digi Sport 1)
  • Tenis, Turneul Campionilor, semifinale: Dimitrov - Sock (ACUM, Digi Sport 3)

AS Roma, cu Bogdan Lobonţ pe bancă, continuă cursa pentru titlu. Echipa lui Eusebio Di Francesco a ajuns la 12 succese consecutive în deplasare, noul record în Serie A TIM, după 4-2 pe terenul Fiorentinei, la care Ianis Hagi nu a fost nici măcar în lot. 

Capitolinii sunt acum la 5 puncte de liderul Napoli, care a făcut doar egal la Verona cu Chievo (0-0), dar are şi un meci mai puţin disputat față de echipa lui Maurizio Sarri.

Brazilianul Gerson a fost eroul giallorossilor în succesul de pe Artemio Franchi. Sud-americanul a marcat primele lui goluri în Serie A, cu două șuturi la care Sportiello nu a putut interveni.

Toscanii au dat replica după fiecare reuşită a oaspeţilor. Veretout și Simeone au menținut-o pe Fiorentina la egalitate cu Roma, la pauză.

În repriza a doua, vizitatorii au mai înscris de două ori, fără ca formaţia viola să mai reuşescă să revină. Manolas a înscris norocos cu umărul, în urma unui corner, iar Perotti a stabilit scorul final în ultimele minute.

În urma acestui rezultat, Roma s-a apropiat de liderul Napoli, dar şi de podium, profitând de remiza Interului cu Torino (1-1), iar etapa viitoare, după pauza de meciuri internaţionale, urmează marele derby cu Lazio, care va fi ÎN DIRECT pe Digi Sport.

 

ECHIPELE

Fiorentina: Sportiello - Bruno Gaspar, Pezzella, Astori, Biraghi - Benassi, Badelj (C. Sanchez 75), Veretout - Gil Dias (Eysseric 82), Simeone, Chiesa (Babacar 74)

Antrenor: S. Pioli

AS Roma: Alisson - Florenzi, Manolas, Fazio, Kolarov - Pellegrini (Strootman 72), Gonalons, Nainggolan - Gerson (Defrel 82), Dzeko, El Shaarawy (Perotti 66)

Antrenor: E. Di Francesco