• La Liga, etapa 13: Real Madrid - Malaga (sâmbătă, Digi Sport 2, ora 17:15) şi Valencia - Barcelona (duminică, Digi Sport 2, ora 21:45)
  • Fotbal, Liga 1, etapa a 19-a: Botoşani - Craiova (vineri, 20:45, Digi Sport 1) şi Astra - FCSB (duminică, 20:45, Digi Sport 1)

AS Roma a pierdut în deplasare cu Torino, scor 1-3, în etapa a şasea din campionatul Italiei, dar Francesco Totti are un motiv personal de satisfacţie. Căpitanul giallorrossilor a atins borna celor 250 de goluri marcate în Serie A TIM.

Fotbalistul care va împlini 40 de ani peste doar două zile a devenit astfel al doilea jucător cu 250 de goluri reuşite în Serie A, după Silvio Piola, golgheterul all-time al campionatului italian, cu 274 de goluri.

Contra torinezilor, Totti a înscris din penalty, în minutul 55, readucând-o pe Roma în meci într-un moment în care gazdele conduceau cu 2-0.

VIDEO: Golul 250 marcat de Totti în Serie A

Reuşita fotbalistului care a evoluat toată cariera pentru giallorossi nu a fost însă suficientă pentru ca echipa lui Luciano Spalletti să evite înfrângerea, a doua în actuala ediţie de campionat.

Pentru Totti, a fost al doilea gol în acest sezon, după cel marcat în victoria cu Sampdoria, scor 3-2, tot dintr-o lovitură de la 11 metri.

De asemenea, "Er Pupone" a devenit în primul jucător din istoria Serie A TIM care înscrie cel puţin un gol în 23 de sezoane consecutive şi a egalat recordul celor mai multe ediţii de campionat disputate, 25, deţinut anterior de o altă legendă din "il calcio", Paolo Maldini.

Intrat pe teren la începutul reprizei a doua, în locul altei legende a Romei, Daniele De Rossi, Totti a fost aplaudat la scenă deschisă de fanii lui Torino.