Din martie 2010, de la meciul în care portarul Brăneţ i-a făcut genunchiul franjuri, iar arbitrul Deaconu nu numai că n-a fluierat nimic, dar voia să-i dea "galben" lui Florin Costea pentru simulare, cariera atacantului a coborât continuu. Uneori lin, alteori accentuat. Iar ultima veste legată de situaţia lui sportivă este cam din acelaşi registru, şi-a reziliat înţelegerea cu irakienii de la Zakho Football Club. Motivul? Prea multe accidentări!

Momentul blestemat s-a produs pe 21 martie 2010. Atunci, Universitatea Craiova a învins cu 2-1 pe Politehnica Iaşi şi ieşea din zona retrogradării. Dar victoria a fost plătită crunt: Florin Costea avea să fie operat, de o echipă condusă de profesorul Filipescu la Spitalul Sf Ioan, pentru a-i fi refăcute ligamentele de la genunchiul stâng. A făcut recuperare aproape un an şi abia în februarie 2011 avea să joace un meci întreg, contra Stelei. De la accidentare, prea puţine au mai fost ca înainte. A ajuns la Steaua, apoi la Severin, după care a fost luat de CFR. Nicăieri nu a mai reuşit ce făcea la Craiova. La fel s-a întâmplat în Rusia, la Arsenal Tula, unde a prins 7 meciuri într-un retur la finalul căruia echipa a retrogradat.

După Rusia, în vara lui 2015 a prins repede un contract. În Irak, e adevărat, dar salariul atractiv, faptul că Ilie Stan era antrenor şi că tot acolo au mai mers Daminuţă şi Leca, l-au făcut să accepte. Din păcate, accidentările nu i-au dat pace nici acolo, iar irakienii i-au propus rezilierea contractului. A acceptat şi a revenit în ţară aşteptând hârtiile care să-i confirme statutul de fotbalist care poate semna cu oricine.

Mititelu spera să se îmbogăţească de pe urma lui Florin Costea

Acum 7 ani, Everton făcea o ofertă concretă Craiovei lui Mititelu, peste trei milioane de euro. Refuzul a fost categoric pentru că patronul Universităţii spera să ia cel puţin 6-7 milioane de euro! Până la urmă nu a mai luat nimic, pentru că echipa sa a fost dezafiliată.

Fratele mai mare al familiei Costea a ajuns acum la 30 de ani. Cel mai important e că nu şi-a pierdut speranţa, dar de ce ar face-o dacă alţii, la 37 de ani, speră să meargă cu România la Euro 2016. Poate măcar acum ghinioanele nu se vor mai ţine de el ca râia, îşi va găsi o echipă unde să joace meci de meci şi să revină în prim-plan. Fotbalul pe care îl ştie nu i l-a putut lua nimeni.