Reprezentanții Federației Române de Fotbal au trimis joi, 21 ianuarie, o adresă oficială către Primăria Municipiului Bucureşti prin care şi-au oferit disponibilitatea de a acoperi de îndată şi integral costurile necesare expertizării mostrelor de material din care a fost realizată copertina ce compune acoperişul Arenei Naționale.

Oficialii de la Casa Fotbalului depun în continuare toate eforturile pentru soluţionarea problemei privind acordarea autorizației de funcționare a Arenei Naționale din partea Primăriei Municipiului București, a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și a autorităților responsabile.

Cei de la FRF susțin, printr-un comunicat postat pe site, că le-au transmis din timp administratorilor arenei, Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București și, implicit, Primăriei Municipiului București, planul de activități și evenimente sportive, inclusiv al jocurilor de pregătire pentru Campionatul European 2016, ce ar urma să se desfășoare pe acest stadion în următoarea perioadă.

Concret, în afară de Steaua și de Dinamo care vor să-și desfășoare meciurile de pe teren propriu acolo, și echipa națională vrea să joace tot pe Arena Națională. Amicalul România - Spania, programat la 27 martie 2016, ar trebui să se dispute pe cea mai mare arenă a țării, mai ales că și oficialii federației de la Madrid, inclusiv prin vocea campionilor europeni, au fost de acord cu arena de cinci stele.