• România, Liga 1, etapa a 22-a: Astra - Botoşani (vineri, 20:00, Digi Sport 1)
  • Box Ekaterinburg: Cristian Ciocan - Alexander Povetkin (vineri, ora 18:00, Digi Sport 2)

UEFA a stabilit Dream Team-ul acestui secol. Forul european s-a bazat pe numărul de ani în care cei 11 jucători s-au aflat în echipa ideală a ultimilor 16 sezoane. Din echipă nu lipsesc, după cum era de aşteptat, Lionel Messi şi Cristiano Ronaldo.

Acest prim 11 cuprinde şase spanioli, şase jucători care au evoluat sau evoluează la Barcelona, iar trei de la Real Madrid. Lahm şi Gerrard sunt singurii "intruşi".

Liderul apariţiilor în echipa anului este Ronaldo. Acesta a fost inclus de 11 ori în ultimii 16 ani şi este urmat la acest capitol de rivalul său Lionel Messi.

Casillas, Puyol, Ramos şi Iniesta şi-au trecut în cont câte şase apariţii, iar Lahm, Pique, Xavi şi Henry au câte cinci, iar Gerrard are trei.

Faptul că Spania are 6 reprezentanţi în acest Dream Team este uşor de explicat: "Furia Roja" a dominat autoritar fotbalul mondial în perioada 2008-2012, atunci când a câştigat două Campionate Europene şi o Cupă Mondială.

La nivelul echipelor de club, tot ibericii au fost la înălţime: din 2000 până acum, Real a câştigat UEFA Champions League în cinci rânduri (1999-2000, 2001–02, 2013–14, 2015–16 şi 2016–17). De partea cealaltă, Barcelona se laudă şi ea cu patru trofee UCL (2005–06, 2008–09, 2010–11 şi 2014–15).