• Spania, etapa 9: Barcelona-Malaga (sâmbătă, Digi Sport 2, ora 21:45) şi Italia, etapa 9: Napoli-Inter (sâmbătă, Digi Sport 3, ora 21.45)
  • Tenis: Turneul Campioanelor (22-29 octombrie, Digi Sport 2)

Cătălina Ponor aşteaptă cu nerăbdare startul Jocurilor Olimpice din Brazilia. Gimnasta a câştigat "disputa" cu Cristina Neagu, Simona Halep, Marian Drăgulescu şi Alin Moldoveanu şi va purta drapelul României la festivitatea de deschidere, la Rio.

Este pentru prima oară când unui reprezentant al gimnasticii i se încredințează această misiune.

"Abia aştept să ajung acolo, să savurez momentele acelea în primul rând pentru că, din păcate, chiar dacă am avut două ediţii de Jocuri Olimpice, nu am avut timp să ajung la deschidere şi acum va fi ceva unic pentru mine. Sper să-l ridic cât mai sus, ca să-l vadă toată lumea, şi din avion să se vadă", a declarat Ponor.

România a ratat calificarea cu echipa la Jocurile Olimpice chiar la concursul preolimpic de la Rio, dar Cătălina Ponor este încrezătoare. La 28 de ani, constănţeanca este singura gimnastă din România care va participa la trei ediţii ale întrecerii olimpice.

"Cred că o să fiu foarte bine primită, mai ales că Brazilia chiar mă iubeşte, am văzut data trecută. La vârsta asta, să ai un rezultat bun şi să vii cu o medalie, oricare ar fi ea, ar fi excelent", a mai spus gimnasta română.

Cătălina Ponor are în palmares cinci medalii olimpice, din care trei de aur, toate trei cucerite la Atena, în 2004.