Chiar dacă meciul dintre Zalău și Roman a început cu o întârziere de 10 minute, deoarece Gheorghe Tadici a contestat înscrierea în campionat a Romanului sub noua titulatură de CSM, în locul HCM-ului, partida a fost extrem de echilibrată.

În prima repriză, Zalău s-a distanțat repede la 5 goluri, 9-4, iar la pauza a condus cu 15-11. După pauză, Romanul și-a revenit abia în minutul 42, când a egalat la 18. Niciuna dintre cele două echipe nu a putut rupe echilibrul și în final scorul a fost 24-24.

Antrenorul Zalaului a contestat vehement deciziile arbitrilor. ”Un spectacol pierdut din cauza domnului care nu este din Roman, cu soția, din Roman. Celălalt este cu soția, cu socrii din Roman și delegația aici. Și i-a trasat sarcini celuilalt. Este inadmisibil dacă la ultima fază n-a fost de roșu. Erau două minute și era obligat să dea 7 metri”, a punctat, la finalul meciului, Gheorghe Tadici, antrenorul Zalăului.

”Cred că e un punct câștigat, pentru că echipa Zalăului e o echipă puternică, mai ales când joacă acasă. Consider că noi am jucat un handbal bun, iar cu o apărare bună am reușit să facem tot ce ne-a stat în putință”, a fost de părere Clara Vădineanu, de la echipa oaspete.

În clasament, Romanul este pe locul 6 cu 8 puncte, iar Zalăul a urcat pe 8 cu 7 puncte.