• România, Liga 1, etapa a 22-a: Astra - Botoşani (vineri, 20:00, Digi Sport 1)
  • Box Ekaterinburg: Cristian Ciocan - Alexander Povetkin (vineri, ora 18:00, Digi Sport 2)

Nouă eșecuri și o singură victorie. Acesta este bilanțul final al campioanei României, Dinamo, în actuala ediție a Ligii Campionilor. Roș-albii au încheiat evoluțiile din grupa C cu un eșec, 25-27 în Elveția, cu Kadetten.

Cu Șandru și Komogorov principali marcatori în meci (8 și respectiv 9 goluri), dinamoviștii au fost egalii adversarilor, cu trei minute înainte de final (24-24).

Trei eliminări de două minute în tabăra roș-albilor au rupt însă echilibrul disputei. Dinamo părăsește competiția de pe ultimul loc în grupă și își va concentra de acum atenția doar pe întrecerile interne.

Pentru echipa antrenată de Eliodor Voica au marcat: Vitali Komogorov 9 goluri, Ciprian Şandru 8, Hugo Descat 5, Liviu Mironescu 1, Marius Mocanu 1, Allahkaram Esteki 1.

Golurile formaţiei Kadetten au fost înscrise de Nik Tominec 8, Vladislav Ostrouşko 6, Benjamin Zehnder 4, Michal Szyba 4, Andrija Pendic 2, Pouya Norouzinezhad Gharehlou 2, Lucas Meister 1.

Joia viitoare, Dinamo joacă în optimile Cupei României cu Minaur, în direct la Digi Sport 3, de la ora 17:15.