• Liga 1, play-out, etapa a 13-a: CSM Iaşi-Voluntari (miercuri, 31.05, ora 21:00)
  • Handbal masculin - Champions League Final 4: Veszprem - PSG (Digi Sport 1, sâmbătă, 03.06, ora 16:15) şi Vardar - Barcelona (DigiSport 1, sâmbătă, 03.06, ora 19:00)

Știința Bacău a ratat calificarea în grupele Cupei EHF, după ce a pierdut și meciul retur cu danezii de la Holstebro, scor 28-29 pe teren propriu, ÎN DIRECT la Digi Sport.

După ce în tur au fost învinși la 5 goluri diferență, băcăuanii s-au grăbit să recupereze, dar au ratat foarte mult - au dat un singur gol în 10 minute. Chiar dacă au fost conduși cu 4-1, băcăuanii au reușit să revină în meci după cea mai bună perioada de joc, în care au condus cu 9-8 și 11-10 în minutul 23, chiar dacă au ratat și două aruncări de la 7 metri.

Finalul de repriză a fost dominat însă de danezi, care au intrat la pauză cu 15-12. Repriza a doua a început și mai prost pentru jucătorii Științei - singurul care s-a remarcat a fost portarul Erhan, deoarece paradele sale au limitat proporțiile scorului.

Chiar și așa, danezii s-au desprins decisiv la 25-19, și-au asigurat calificarea și l-au făcut pe antrenorul Bacăului, Mateo Garralda, să apeleze la orgoliul jucătorilor săi: "Uitați-vă în ochii mei. Minimum... Trebuie să jucăm pentru mândria noastra. Minimum!"

Jucătorii Bacăului au reacționat bine și s-au apropiat la un singur gol, dar n-au putut obține nici măcar egalul. Holstebro a castigat cu 29-28. Pentru al doilea an la rând, Știința se oprește înaintea grupelor în Europa.

Cele mai multe goluri au fost marcate pentru gazde de spaniolul Masachs - 8, Celestin - 5, Rotaru şi finlandezul Pionnen câte 4, iar de la oaspeţi s-au evidenţiat Larholm şi Christensen cu câte 5, iar Jansen - 4. "A fost o partidă de luptă pe care am pierdut-o cred, mai ales din cauza precipitării", a spus la finalul meciului antrenorul echipei băcăuane.