Handbaliștii români vor să facă show duminică, 10 ianuarie, la Baia Mare cu Finlanda. Vor să răzbune astfel eșecul surprinzător în fata nordicilor din preliminariile lui Euro 2016.

Mobilizați și de rezultatul fetelor la Mondiale, tricolorii au făcut zilele trecute instrucție cu naționala scandinavă chiar pe terenul acesteia, scor 34-21.

Selecționerul Aihan Omer mizează din nou pe o victorie la scor, care să-i descătușeze mental pe elevii săi. Joia viitoare, 14 ianuarie, urmează un meci capital cu Austria pentru calificarea în play-off-ul Campionatului Mondial din 2017. România trebuie să câștige la o diferență de patru goluri pentru a obține biletele pentru ”barajul” din vară, ce duce la turneul final din Franța.

Pivotul Marius Novanc recunoaște că cele două partide de la Baia Mare sunt capitale pentru redresarea handbalului masculin din România. Veteranul de 35 ani știe și care este rețeta unei victorii în fața Austriei: România să anihileze arma letala a oaspetilor, contraatacurile celor două extreme legitimate în Budesliga, cel mai puternic campionat din lume.

CM 2017 se va desfăşura în Franţa. România a fost eliminată de Finlanda în preliminariile Euro 2016, într-o dublă manşă.

Din Grupa a 2-a mai fac parte naţionalele Austriei şi Italiei. Pe 4 noiembrie, Austria a învins România cu scorul de 27-24, în localitatea Maria Enzersdorf. Pe 8 noiembrie, la Călăraşi, România a obţinut o victorie confortabilă, cu 35-22, în faţa Italiei. În următoarele sale meciuri, România va întâlni Finlanda (10 ianuarie) şi Austria (14 ianuarie), de fiecare dată la Baia Mare, apoi Italia, pe 16 ianuarie, în deplasare.

În clasament, tricolorii antrenați de Aihan Omer ocupă locul doi, cu 4 puncte din trei meciuri, prima fiind Austria, tot patru puncte, din două partide.

În faza următoare a preliminariilor merge mai departe doar formaţia clasată pe primul loc.