HSC Miercurea Ciuc a reuşit prima sa victorie în actuala ediţie a Ligii Mol la hochei pe gheaţă, 4-3 (3-1, 0-1, 0-1, 1-0) cu Dab.Docler, după prelungiri, sâmbătă, pe Patinoarul "Vakar Lajos" din Miercurea Ciuc.

Ciucanii au condus cu 3-0, prin golurile marcate de Ede Mihaly, Michal Satek şi Erik Spady, dar echipa oaspete a revenit pas cu pas şi a dus meciul în prelungiri după golurile semnate de Attila Pavuk, David Szappanos şi Tamas Pozsgai. Golul victoriei echipei harghitene a fost reuşit de Huba-Ferenc Bors.

În schimb, ASC Corona Braşov nu se regăseşte şi a fost învinsă acasă de slovacii de la HC Nove Zamky cu 7-2 (3-2, 1-0, 3-0), într-o reeditare a ediţiei trecute a competiţiei. Formaţia de sub Tâmpa a deschis scorul prin Evgheni Pisarenko, dar apoi oaspeţii au punctat de trei ori la rând, prin Albin Podstavek, fost jucător la Miercurea Ciuc, Vladimir Kames şi Marek Uram. Martin Saluga a încercat să readucă formaţia braşoveană în joc, dar slovacii au mai marcat de patru ori, prin Tomas Chrenko, Martin Dubec, Juraj Faith şi Martin Frolik.

Dab.Docler a urcat pe primul loc, cu 12 puncte (5 jocuri), urmată de Miskolci Jegesmedvék, 11 p (4 j), HC Nove Zamky, 9 p (4 j), Ferencvarosi TC, 5 p (4 j), ASC Corona Braşov, 5 p (5 j), UTE, 4 p (4 j), Debreceni HK, 3 p (4 j), HSC Miercurea Ciuc, 3 p (4 j).

Agerpres

PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR Digi Sport

Sursa foto: szekelyhon.ro