• La Liga: Alaves-Barcelona (sâmbătă, 19:15, Digi Sport 2) și Real-Valencia (duminică, 23:15, Digi Sport 2). Serie A: Roma-Inter (sâmbătă, 21:45, Digi Sport 2)
  • Liga 1: Craiova - Gaz Metan (vineri, 21:00, Digi Sport 1), Voluntari - Dinamo (sâmbătă, 21:00, Digi Sport 1), FCSB - Botoșani (duminică, 21:00, Digi Sport 1)

Corona Braşov a pierdut meciul cu maghiarii de la Debrecen, din Liga MOL. Ardelenii au condus cu 2-0 şi 3-2, dar au pierdut la loviturile de departajare.

În direct la Digi Sport, Corona Braşov a pierdut dramatic disputa de acasă contra lui Debrecen, din Liga MOL.

Prima repriză a fost una fără goluri, însă braşovenii au punctat imediat după prima pauză. Csanad Virag a deschis scorul pentru gazde în primul minut al părţii secunde. Centrul Coronei a reluat din apropiere pucul respins în faţă de portarul oaspeţilor.

Slovacul Peter Klouda a dublat avantajul braşovenilor peste două minute. Repriza secundă s-a încheiat însă la egalitate. Kaskov şi Dancsfalvi au fost marcatorii oaspeţilor.

Corona a început în forţă şi ultima repriză. Arpad Mihaly a înscris pe contraatac, dar victoria le-a scăpat printre degete ardelenilor, după ce Konczei l-a învins pe Polc.

Prelungirile n-au adus nimic nou, astfel că s-a ajuns la lovituri de departajare. Căpitanul oaspeţilor, Balasz Ladanyi, a fost singurul care a marcat, iar Debrecen s-a impus cu 4-3.