Corona Braşov şi-a securizat locul 4 în Liga MOL. Ardelenii au învins-o cu 5-3, pe teren propriu, pe ocupanta locului 2, Miskolc.

Braşovenii şi-au refăcut moralul după înfrângerea cu Dab Docler, printr-o victorie importantă obţinută pe teren propriu.

Corona a fost eficientă în powerplay, situaţie în care a marcat 4 dintre cele 5 goluri.

Obsut, de la gazde, s-a remarcat prin cele două reuşite, iar în final, după două reprize din trei în care au fost mai buni, braşovenii s-au impus cu 5-3.

Victoria a distanţat-o pe Corona la 10 puncte de Debrecen, echipă clasată pe locul 5.