Logo Steaua București / Foto: Facebook@CSASTEAUA
Proiect de 50 de milioane de euro la CSA Steaua
lacatus
Video Exclusiv Marius Lăcătuș, la 60 de ani: ”Va fi greu să mai ia cineva zece titluri în România”
FOTBAL:UNIVERSITATEA CRAIOVA-CFR CLUJ, SUPERLIGA SUPERBET (11.02.2023)
Video Cristi Manea și-a anunțat plecarea de la CFR Cluj, după 1-5 cu Farul Constanța
Digi Sport 1 Live
Acum

EXCLUSIV Tibi Ghioane: ”Sânmărtean mai poate juca 2-3 ani lejer pe postul său. E ca Gerrard și Pirlo”

11.12.2014, 19:14

captura tibi ghioane
  • SuperLiga: FCU Craiova - Dinamo, sâmbătă, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: FCSB - Rapid, sâmbătă, 20:30, DGS 1

Tibi Ghioane e un personaj enigmatic în fotbalul românesc. De fapt, nici nu suntem siguri că e al fotbalului românesc. A jucat 12 ani, dintre care 10 în Ucraina, la Dinamo Kiev, iar la națională a strâns numai 20 de selecții. S-a retras discret și neașteptat, la doar 30 de ani, asa cum a fost în toată cariera, țintuită în câteva borne marcante: titlurile și meciurile în Ligă cu Dinamo Kiev, cearta cu Iordănescu la națională, accidentul cerebral sau relația specială cu Lobanovski și Surkis.

După doi ani în care nu a știut nimeni nimic de el, Ghioane a revenit în fotbal în vara lui 2013, parcă la fel de sfios ca întotdeauna. A preluat o echipă de Liga a 5-a, AS Prejmer, pe care a promovat-o, dar la care a renunțat după doar un sezon. Acum, la 33 de ani, Tibi Ghioane, vrea să o ia de la capăt într-un fotbal față de care a fost tot timpul distant. Până atunci, va fi pe stadion la Steaua – Dinamo Kiev, așa cum i-a plăcut mereu. Retras și anonim în tribune, pierdut printre oamenii simpli care iubesc fotbalul, jocul care îi face să uite de probleme.

Digi Sport: Multă lume se întreabă ce ai făcut în ultimii ani.

Tibi Ghioane: M-am axat mai mult pe familie. M-am însurat și am un băiat de doi ani. Dar am făcut și școala de antrenori la Kiev și am început să mă documentez în domeniu. Nu pot să mă despart prea ușor de ce am făcut toată viața. Și, din iarnă, sper să-mi continui activitatea de antrenor, pe moment am luat o pauză. Nu sunt pretențios, mai ales în situația în care e fotbalul românesc, nu se pune problema.


Cum e antrenorul Tibi Ghioane?

Cum am fost și în cariera mea de jucător. Foarte serios. Eu nu vreau să antrenez, eu vreau să câștig. Sunt format mai mult de fotbalul ucrainean, că am făcut și școala acolo. Și, probabil, e diferit de ce se face la noi și sunt mai apropiat de ce se joacă acolo.

Cum mai stai cu sănătatea. Mai ai probleme după acea operație?

Nu am fost operat, asta a fost o informație greșită. A fost o perioadă mai dificilă din viața mea, dar sunt bucuros că am reușit să trec peste și să merg mai departe. Mulțumesc lui Dumnezeu, acum sunt bine, sănătos.

Dar cum a fost până la urmă atunci? Se spunea că ai fost la un pas să te lași de fotbal.

A fost o perioadă mai dificilă pentru mine, când, timp de un an și jumătate, nu am jucat la cel mai înalt nivel. Nimeni nu-mi mai dădea nicio șansă să revin, mi-am demonstrat în primul rând mie că pot să fac asta.

Te-ai retras la 30 de ani. Nu mai puteai juca?

Cred că mai puteam, cred că și azi mai pot. Dar m-am hotărât să mă retrag după o carieră frumoasă, zic eu, la Dinamo Kiev. Nu am vrut să intru pe o pantă descendentă. Practic, ofertele pe care le aveam erau de la echipe mai slab cotate și am preferat să-mi închei cariera decât să joc la un nivel inferior celui la care fusesem obișnuit.

”Mutu mai bine se retrăgea de la Fiorentina”

Și nu ți-a părut rău ulterior?

Niciodată. Cel mai bun exemplu în acest sens la noi e Cristi Chivu. Eu zic că mai putea să joace lejer și în Italia la alte echipe, ca să nu zic de România. Dar și el a preferat să încheie la un nivel bun.

Crezi că a fost mai potrivit gestul lui Chivu de a se retrage decât cel al lui Mutu de a continua să joace la echipe mici?

Da, eu cred că și pentru Mutu ar fi fost mai bine dacă ar fi renunțat când juca la Fiorentina.

În 2011, când ai încheiat conturile cu Dinamo Kiev, știu că ai avut oferte din Liga 1. S-a vorbit de FC Vaslui.

Da, am avut o discuție cu cei de acolo, dar am considerat că e mai bine să renunț. Am privit în perspectivă și, drept dovadă, zic că am luat o decizie bună, dacă ne uităm unde e acum Vaslui, cred că eu mai lipseam de acolo. 

Nici la națională nu ai strâns prea multe jocuri.

Da, dar pentru mine nu a fost un scop asta, să fac cât mai multe selecții. Mi s-a părut un pic depășit... Dacă țineți minte, a fost cazul Dorinel Munteanu, care l-a depășit pe Hagi. A fost un întreg tam-tam. Apoi Mutu cu golurile, să-l depășească și el pe Hagi. Trebuie să luăm în primul rând calitatea. Dacă vedem golurile pe care le-a dat Hagi, calitatea și importanța lor, și le comparăm cu ale lui Mutu, nici nu există comparație. Cu selecțiile la fel. Sunt care au bătut și suta de selecții, dar din păcate sunt foarte multe meciuri în preliminarii și, practic, fără multe victorii.

”Florin Cernat ar fi foarte bun pentru Steaua”

Prietenul tău Florin Cernat încă joacă.

Da, am văzut, și mă bucur. Am văzut că există interes pentru el din partea Stelei, ar fi bine și pentru el, și pentru Steaua.

Dar crezi că ar putea face față la Steaua?

Cu siguranță, cu siguranță. Că a jucat, practic, 10 ani la Dinamo Kiev, la un nivel foarte ridicat. Și s-ar adapta imediat.

Dar cum ți se pare din punct de vedere fizic?

L-am văzut în câteva meciuri, da, e în regulă din punctul ăsta de vedere. Dar, din păcate, nu-l ajută echipa. E mult mai greu să joci la o formație din coada clasamentului, la retrogradare, decât la o echipă care se bate la titlu sau la cupele europene. Sunt coechipieri mult mai valoroși... Sunt o mulțime de factori care l-ar avantaja dacă ar juca la Steaua.

Crezi că i-ar fi și lui mai ușor să joace la Steaua decât la Oțelul?

Bineînțeles că i-ar fi și lui mai ușor și ar da un randament mult mai bun.

”Sânmărtean mai poate juca lejer 2-3 ani la acest nivel. Sper să-l vedem și la Euro”

S-a vorbit de venirea lui Cernat la Steaua în condițiile în care Sânmărtean ar pleca în această iarnă. Crezi că ar trebui să se facă toate eforturile să i se prelungească înțelegerea?

Da, ar trebui. În momentul de față e, cu siguranță, cel mai în formă jucător din campionat și merită prelungirea contractului.

Dar cum îți explici forma lui fizică la 34 de ani?

E, poate, primul sezon din cariera lui pe care-l duce complet. În rest, putem spune că e odihnit. El, pe unde a fost, și prin străinătate, nu a avut evoluții prea convingătoare și practic au trecut anii pe lângă el, din păcate. Acum, sper să recupereze. Că ar mai putea. 2-3 ani ar mai putea lejer juca. Mai sunt exemple destule. Vedeți și Gerrard, și Pirlo, mai ales pe postul pe care joacă. Mai poate da randament, sper și la Euro să-l vedem. E o plăcere, într-adevăr, să-l vezi jucând.

Urmează Steaua – Dinamo Kiev. Vii la meci?

Da, sigur o să vin la meci.

Ca invitat al celor de la Kiev?

Nu, pe cont propriu. Probabil că acolo mă voi întâlni cu ei, o să văd la ce hotel stau, poate le fac o vizită.

Ai mai ținut legătura cu cei de acolo?

Nu în mod special, nu am așa o relație apropiată cu oamenii din lumea fotbalului.

De ce?

Așa a fost felul meu, tot timpul am fost mai distant. Dar am am mai trecut pe la club, însă nu în mod special. Am văzut că, din foștii mei colegi, doar Șovkovski mai joacă, iar Rebrov e antrenor. Văd că i s-a dat șansa să antreneze prima echipă și observ că reușește, mă bucur pentru el. El a început cu echipa a doua, a fost în cadrul clubului câțiva ani, acum s-a ivit posibilitatea să antreneze prima echipă și văd că-i merge foarte bine. Sunt pe primul loc în campionat și s-au calificat și în primăvara Europa League, probabil de pe primul loc. Eu zic că deja a confirmat.

”Dinamo Kiev e mai bună decât Steaua. În tur a fost o victorie lejeră”

Cum ți s-a părut meciul tur?

A fost dominat de Dinamo Kiev și a fost o victorie meritată. A fost o diferență clară între cele două echipe, mi s-a părut o victorie destul de lejeră. Steaua, probabil, trăia cu încrederea că a câștigat în 2006 cu 4-1, dar au fost taxați pentru asta. Ce s-a întâmplat atunci, cu acea victorie, a fost o mare surpriză

Și acum, la Kiev, nu a mai fost o surpriză?

Nu, acum a fost ceva obișnuit. Cu toate acestea, cred că ambele sunt echipe de Champions League. Din păcate, asta e situația acum, dar la anul, cu siguranță, se vor regăsi în Ligă.

Crezi că e mai bună Dinamo Kiev decât Steaua în acest moment?

La ora actuală da, categoric. Și ca valoare individuală a jucătorilor, din toate punctele de vedere de fapt. Și ca buget și ca orice dacă ne uităm, e superioară Stelei. În ultimii ani s-au cumpărat jucători valoroși, Veloso, Mbokani, Belhanda, care s-au adaptat foarte bine.

”Yarmolenko va pleca la un club mare din Europa”

De cine-ți place de la Dinamo Kiev?

Veloso e foarte inteligent și are un picior stâng foarte bun. Yarmolenko a crescut foarte mult în joc, avea probleme cu ratările, dar în ultimul timp a progresat și la acest capitol. Și în tur, cu Steaua, a dat un gol foarte frumos, dintr-o poziție grea. A reușit să se impună și acum e unul dintre liderii echipei.

În Ucraina e comparat cu Shevchenko.

Știți cum e, exact cum e la noi cu noul Hagi. Și la ei la fel, cum răsare un jucător, comparația se face cu Șevchenko, cum se face la noi cu Gică Hagi.

Dar are valoare de un campionat puternic de afară?

Are, dar Dinamo Kiev e renumită că ține mult de preț. Dacă țineți minte, și în anii 90, când i-au vândut pe Șevchenko și Rebrov, au ținut la preț și au luat sume foarte mari. Și cu Yarmolenko la fel, nu va fi vândut pe o sumă modică. Cred că au bani să-l țină și, dacă va pleca, va pleca sigur la o echipă de top din Europa.

Ce trebuie să facă Steaua să bată Dinamo Kiev?

Să riște. Să-și vadă de jocul ei și să facă tot ce depinde de ea. Și ce se va întâmpla în Portugalia, vom vedea... Dar în același timp să fie atentă. Că Dinamo Kiev, chiar dacă a rezolvat calificarea, nu va face doar act de prezență. Și Steaua, dacă vrea să mai spere la calificare, trebuie să trateze foarte serios jocul.

Se spunea că Dinamo Kiev va folosi mai multe rezerve în acest meci. Știi ceva de acest lucru?

Nu știu, pot să vă spun doar din experiența mea. Jucam acolo și am câștigat un campionat cu 5 etape înainte. Și eu mă gândeam, și majoritatea se gândea, că în ultimele etape o s-o lăsăm mai ușor. Dar dimpotrivă. Am câștigat 5 meciuri din 5 și toate cu echipe care aveau obiective. Jucau să scape de la retrogradare sau să prindă cupele europene și am câștigat toate meciurile, deci Steaua trebuie să fie foarte atentă, să nu se considere deja câștigătoare. Să nu se mintă singură să creadă că meciul e dinainte rezolvat.

”Rezultatul de egalitate e exclus”

Ce crezi că se va întâmpla, totuși?

E deschis meciul de joi, dar eu zic că rezultatul de egalitate e exclus. Că Dinamo Kiev nu joacă niciodată la egal, iar Steaua nici atât, că doar victoria contează pentru ea.

Deci să nu sperăm că o va lăsa mai moale...

Să vă mai spun ceva, ca să vă dați seama ce mentalitate e la Dinamo Kiev. Zece ani cât am jucat acolo, niciodată nu am luat primă la meci egal. Deci egalul nu există pentru ei, e considerat o înfrângere. 

Cu cine vei ține la acest meci?

Cu Dinamo Kiev, bineînțeles...

Are forța Dinamo Kiev să întrerupă supremația Șahtiorului?

Da, acesta poate fi anul lor. Din păcate pentru ei, cei de la Șahtior sunt copleșiți de problemele de zi cu zi de la Donețk, joacă în altă parte, fără spectatori... E greu și pentru nea Mircea Lucescu.

Cum e privit Mircea Lucescu în Ucraina?

Cum să fie? E foarte respectat și, probabil, se apropie ca imagine de regretatul Lobanovski. Pentru nea Mircea, fotbalul e ca o boală. L-am văzut, mergea la meciuri la Metalurg Donețk, meciuri care poate nu erau așa interesante... Erau 50 de spectatori și îl vedeam mereu în tribună. Tot timpul a fost interesat de fotbal și tot timpul a încercat să se dezvolte, nu s-a oprit pe loc. Și toate echipele pe care le-a avut au încercat să joace un fotbal ofensiv.

”Mircea Lucescu e mai ofensiv, Răzvan e mai defensiv”

Ai lucrat, pentru puțin timp, și cu Mircea Lucescu, și cu Răzvan Lucescu. Care sunt diferențele dintre ei?

Din păcate, Răzvan a avut acea decizie când a plecat în țările arabe, cred că a greșit. Cel puțin, pe mine m-a surprins. Eu îl vedeam un antrenor cu perspective foarte mari și, din păcate, a pierdut acolo ceva timp. Dar din punct de vedere al stilului de joc, Răzvan e poate puțin prea defensiv pentru cum văd eu fotbalul și poate sunt mai apropiat de Mircea Lucescu, care a fost tot timpul adeptul fotbalului spectacol, cu multe goluri.

Ești prieten cu Gabi Tamaș, ce părere ai despre aventurile în care a fost implicat?

El e un jucător contestat, dar e un fotbalist foarte bun și eu cred că nu și-a spus ultimul cuvânt. Da, țin și eu minte episodul cu scara blocului, dar mie mi-a plăcut foarte mult insistența lui, pe care nu a remarcat-o nimeni (râde). Gabi așa a fost tot timpul. Când și-a dorit ceva, a mers până la capăt. Gabi e un luptător și e un om cu care eu, sincer, aș pleca la drum.

Pe primul loc în clasamentul golgheterilor din Ucraina e Eric Bicfalvi.

Da, e o surpriză foarte plăcută. Și nu știu dacă ați urmărit, dar în campionatul Ucrainei, cu 15-16 goluri poți să ieși golgheter. Nu e o ligă în care se marchează 30-40 de goluri. Nici atacanții pe care i-am avut noi, Marica, spre exemplu, nu au marcat mult. Așa că Bicfalvi face un sezon extraordinar și cu siguranță va pleca de la această echipă pe care o trage, practic, după el. Cred că ar avea loc și la Dinamo Kiev, și la Șahtior.

Cum ți se pare Steaua? Are forța cineva să se bată cu ea la campionat în acest an?

Nu, în niciun caz. Campionatul e jucat, asta e clar. Va fi doar un antrenament pentru Steaua până la finalul sezonului. E diferență mare între Steaua și celelalte echipe, în primul rând de lot.

”Lobanovski era un vizionar. El folosea trei mijlocași centrali încă din 2001”

Nu ai jucat în dubla din 2006 dintre Steaua și Dinamo Kiev, dar ai jucat în cea din 2001. 4-2 pentru ucraineni la București, 1-1 în retur.

Atunci, vă dați seama, era antrenor Lobanovski, un antrenor genial, surprindea tot timpul. Țin minte când a făcut echipa, toată lumea a rămas șocată, cu jucători de la echipa a doua. Practic nici colegii nu îi cunoșteau. Și au jucat titulari și au marcat vreo două goluri... Și în retur, Steaua a jucat foarte bine în prima repriză, a avut 1-0 la pauză. Și am avut o ședință pe un ton foarte autoritar în vestiar. Am intrat în repriza a doua, am început de la centru și nu știu câte pase au fost, Steaua nu a atins mingea, și a marcat atacantul nostru, a șutat în vinclu, deci practic am egalat la prima fază.

Ce alte inovații mai făcea?

Îmi aduc aminte, încă din 2001, deja începeam să jucăm la Dinamo cu trei mijlocași centrali, cam ce se joacă acum în fotbalul modern. Atunci era mijlocașul clasic care doar recupera, gen Makelele sau Deschamps, iar noi de atunci jucam cu trei la mijloc, cum poate se vede cel mai bine acum la Juventus, cu Pirlo, Vidal și Pogba, care joacă foarte mult pe atac, marchează multe goluri. Țin minte că și de Gerrard ne zicea, care era la început de carieră, și ne spunea că trebuie să ne apropiem cât mai mult de jocul lui, să-l copiem pe undeva.

Se leagă momentul retragerii lui și de decăderea lui Dinamo Kiev?

Bineînțeles. Practic, el a încheiat neînvins, toate titlurile au fost câștigate sub comanda dânsului. După care, încet-încet, Șahtior a început să pună stăpânire pe campionatul Ucrainei. Eu și Florin am avut șansa de a lucra cu el și am învățat multe lucruri. Era un vizionar... Toată lumea avea încredere în deciziile lui și, de-a lungul timpului, s-au dovedit mai mereu câștigătoare. Tot timpul avea argumente, încerca să-ți explice felul în care joci, unde greșești. Era un om cultivat, foarte citit, avea replică tot timpul la orice.

Ai mai fost în Ucraina recent?

Acum în vară am stat o lună-două, pe durata Campionatului Mondial. Merg destul de des, soția mea e din Kiev.

Cum e atmosfera acolo?

Acum s-au mai liniștit lucrurile, dar toată lumea a fost șocată când a început războiul. Nu mă gândeam niciodată că se va întâmpla așa ceva... Dar vedeți la ce se poate ajunge și cu o putere precum Rusia e greu să negociezi.

Etichete: steaua , video , nationala , sanmartean , dinamo kiev , exclusiv , tibi ghioane , interviuri si reportaje


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu amanta rusoaică la Moscova
Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu amanta rusoaică la Moscova

Un miliardar german care a fost declarat oficial mort în 2021, la trei ani după ce a dispărut în...

Descarcă aplicația Digi24

Sondajul zilei

Top articole
WhatsApp Image 2024-04-18 at 15.44.47
Recunoști personajul? Acum nouă ani era un copil și sărbătorea titlul cu Gigi Becali la Iași, acum e titular la FCSB

Ilie Năstase a văzut "bijuteria" de 2,7 milioane € a lui Ion Țiriac și a făcut gluma zilei
Tennis - ATP/WTA World Tour 2017 Mutua Madrid Open 2017 Day Seven La Caja Magica, Madrid, Spain - 12 May 2017
"Am intrat în biroul lui Ancelotti și a început să plângă!" Transferul care i-a "rupt" sufletul italianului
profimedia-0861141500
ACORD! Zinedine Zidane a bătut palma cu un club uriaș. Mai lipsește doar semnătura
EXCLUSIVE: Zinédine Zidane With His Wife Veronique Shopping At A Home Furnishings Boutique In Milan - 17 Apr 2024
Au apărut primele imagini: Ion Țiriac a primit ”bijuteria” după 5 ani! ”Nu întrebați cât costă, că e obscen”
Screenshot 2024-04-18 at 21.05.58
Recomandările redacției
FOTBAL:UNIVERSITATEA CRAIOVA-CFR CLUJ, SUPERLIGA SUPERBET (11.02.2023)
Video Cristi Manea și-a anunțat plecarea de la CFR Cluj, după 1-5 cu Farul Constanța

6.000.000€ pentru FCSB! Gigi Becali, gata să dea lovitura
becali
Anunțul la care nu se aștepta nimeni: Manchester City i-a găsit înlocuitor lui Pep Guardiola!
Bristol City v Manchester City - Carabao Cup - Semi Final - Second Leg - Ashton Gate
Ce a spus Gică Hagi despre Constantin Budescu, după ce "Magicianul" n-a rezistat decât 8 luni la Farul
CFR Cluj v Farul Constanta - SuperLiga, Cluj-Napoca, Romania - 30 Oct 2023
Citește și
Exclusiv "O să mergi să dai cu târnăcopul". Cum a fost Marius Lăcătuș la un pas să-și rateze cariera de fotbalist
Marius Lăcătuș
Comunicat dur al CSA Steaua! ”Nu puteți nega realitatea. Să ia măsuri cât se poate de rapid”
Screenshot 2024-03-27 at 22.55.24
Game, set și meci. Zendaya, fabuloasă în ținute inspirate de tenis și noul ei film, la premiere în jurul lumii
Game, set și meci. Zendaya, fabuloasă în ținute inspirate de tenis și noul ei film, la premiere în jurul lumii
Telefonul lui Gigi Becali i-a stabilit viitorul lui Vlad Chiricheș. Ce implicare a avut Mihai Stoica
Telefonul lui Gigi Becali i-a stabilit viitorul lui Vlad Chiricheș. Ce implicare a avut Mihai Stoica
Adrian Mititelu îi dă un răspuns lui Ionel Ganea care îl va înfuria teribil! Ironia patronului despre fiul „Ganezului”
Adrian Mititelu îi dă un răspuns lui Ionel Ganea care îl va înfuria teribil! Ironia patronului despre fiul „Ganezului”
Cum arăta Sofia Vergara când și-a început cariera de model. Actrița este neschimbată la vârsta de 51 de ani
Cum arăta Sofia Vergara când și-a început cariera de model. Actrița este neschimbată la vârsta de 51 de ani
Cum arată Samantha Fox la 58 de ani. Interpreta hitului "Touch Me", care punea pe jar imaginația bărbaților, e măritată cu o femeie
Cum arată Samantha Fox la 58 de ani. Interpreta hitului "Touch Me", care punea pe jar imaginația bărbaților, e măritată cu o femeie
Siturile nucleare ale Iranului: Unde ar putea lansa Israelul un atac în caz de război
Siturile nucleare ale Iranului: Unde ar putea lansa Israelul un atac în caz de război
De ce Sergiu Nicolaescu era convins că are un fiu? „M-a ales să fiu tatăl copilului ei"
De ce Sergiu Nicolaescu era convins că are un fiu? „M-a ales să fiu tatăl copilului ei"
"Salvaţi-ne, vă rugăm!". Cum a scăpat-o Ion Iliescu pe Steaua de la faliment
"Salvaţi-ne, vă rugăm!". Cum a scăpat-o Ion Iliescu pe Steaua de la faliment
Scene penibile la semimaratonul de la Beijing: alergătorii africani au încetinit pentru ca un chinez să treacă primul linia de sosire VIDEO
Scene penibile la semimaratonul de la Beijing: alergătorii africani au încetinit pentru ca un chinez să treacă primul linia de sosire VIDEO
Foto Suporterii, revoltați! Cum a numit-o FRF pe CSA Steaua pe site-ul oficial
steaua

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ProFm
Lino Golden s-a căsătorit civil cu aleasa lui. Primele imagini cu tinerii îmbrăcați la patru ace, în alb și negru
Lino Golden s-a căsătorit civil cu aleasa lui. Primele imagini cu tinerii îmbrăcați la patru ace, în alb și negru
Digi World
Adevărul despre plicurile de ceai pe care le folosește toată lumea. Ce au descoperit în ele oamenii de știință
Adevărul despre plicurile de ceai pe care le folosește toată lumea. Ce au descoperit în ele oamenii de știință
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”