• Liga 1, play-out, etapa a 13-a: CSM Iaşi-Voluntari (miercuri, 31.05, ora 21:00)
  • Handbal masculin - Champions League Final 4: Veszprem - PSG (Digi Sport 1, sâmbătă, 03.06, ora 16:15) şi Vardar - Barcelona (DigiSport 1, sâmbătă, 03.06, ora 19:00)

Ajuns la 23 de ani, Constantin Nica are deja trei sezoane în spate în Italia. A plecat în 2013 de la Dinamo la Atalanta și, după un sezon în care i-a fost dificil să se acomodeze, a fost împrumutat apoi la Cesena, tot în Serie A TIM, iar apoi la Avellino, în Serie B. Aici a reușit să se impună și, în stagiunea precedentă, a bifat 22 de apariții în primul 11.

Aflat în vacanță în România, fundașul dreapta a vorbit despre diferențele enorme dintre fotbalul de acasă și cel din Italia, cum a reușit să câștige 7-8 kg de masă musculară în câteva luni în Serie A, ce l-a șocat din punct de vedere tactic și fizic la contactul cu fotbalul mare, dar și-a adus aminte și de lipsurile din copilărie și sacrificiile pe care le-a făcut pentru a ajunge jucător la Dinamo, făcând naveta ani de zile între Afumați și stadionul din Ștefan cel Mare.

În sezonul următor, Nica ar putea juca din nou în prima divizie din Italia. Anunță că se simte pregătit să revină la echipa națională și că așteaptă o convocare pentru preliminariile CM, dar, dezamăgit de faptul că în ultimii ani nu a fost căutat deloc din staff-ul tricolorilor, avertizează că ar putea lua și el aceeași decizie ca un alt fost dinamovist, Ștefan Radu, cel care a refuzat să mai vină la prima reprezentativă.

Digi Sport: Ce urmează pentru tine?
Constantin Nica: Mă voi prezenta la Atalanta, echipa de care aparțin, sper să rămân și să revin în Serie A. Mă simt mai pregătit acum.

Cum a fost sezonul trecut în Serie B, la Avellino?
Destul de bun, am jucat aproape toate meciurile. Am dat aici de o echipă foarte bună, iubită, care m-a împins de la spate. Pentru asta m-am dus, să joc, să prind încredere, să capăt mai multă experiență.

Cât de mare e diferența față de Serie A?
Nu e așa mare calitate a jucătorilor, dar intensitatea e foarte bună. Același nivel tactic, care pe mine mă impresionează, jucători care gândesc profesionist și în afara terenului. Cum se pregătesc înainte de meci, cum mănâncă, totul e scris pe foaie. Am rămas uimit când am văzut că-și cântăresc până și mâncarea pe care o mănâncă. Și la copii și juniori e o diferență uriașă față de ce e în România, avem multe de învățat de la italieni.

Spune câteva chestii pe care le-ai învățat greșit la copii și juniori în țară și ți-ai dat seama că sunt greșite când ai ajuns în Italia.
Nu le învățai greșit, pur și simplu nu le învățai. Adică ei știu ce să mănânce de la 7-8 ani. Să mănânce echilibrat, să aibă viață sportivă, să doarmă bine, ce e odihna, recuperarea... Sunt multe chestii pe care noi nu le facem și ei le fac. De aceea sunt în Italia fotbaliști care joacă până la 38 de ani, iar la noi la 32 deja apar probleme de sănătate din cauza vieții extrasportive.

Ce te-a șocat cel mai mult la primul impact cu Italia?
Eu am avut noroc că am fost mai de la țară, de la Afumați. Eu mi-am văzut mereu de treaba mea, dormeam bine, mâncam bine, îmi făceam ritmul meu ca să fiu pregătit sută la sută la antrenamente, doar la asta mă gândeam. Dar când am ajuns în Italia, am observat că toți fac asta (râde). În România, nu e chiar așa. Nu toată lumea mănâncă bine, nu toată lumea doarme bine. Chiar mă bucur că am ajuns în Italia, că am învățat lucrurile pe care le-am învățat și aș vrea să rămân cât mai mult acolo.

Care e lucrul cel mai important învățat acolo?
Sunt anumite principii de fotbal de care nu auzisem în România. Și nu foarte mulți antrenori de la noi ți le puteau implementa. Iar în Italia le aflai. Sunt chestii pe care în țară nu am avut ocazia să le învăț și când le-am întâlnit în Italia, am ajuns să reflectez asupra imaginii pe care o aveam despre mine în trecut...

Din punct de vedere fizic sunt diferențe atât de mari?
Antrenamentele sunt mult mai tari, mult mai tari. Eu am avut noroc de la natură că am un fizic foarte bun și fac față oricărui antrenament. Dar s-a simțit și la mine diferența. În România făceam o pregătire normală și aveam 73 kg. Am venit în Italia, la o pregătire mult mai intensă, și am ajuns la 80 kg, păstrându-mi aceeași viteză, iar forța mult mai mare. În 7-8 luni luasem deja 7 kg. Adică se vedea impactul antrenamentelor, nutriționistului, sălii de forță... Și nu vă gândiți că e diferit în Serie B. Toate echipele din Italia se pregătesc așa, până în Serie C.

Din punct de vedere tactic cum a fost?
Când am ajuns acolo, eu credeam că sunt în regulă tactic, că sunt cât de cât ok, la un nivel cu ceilalți. Nu era chiar așa... Și, ușor-ușor, constați că sunt mult mai multe de învățat. Și trebuie să fii mereu dispus să înveți, așa e în fotbal. Și mă bucur că sunt acolo ca să învăț în fotbalul mare.

Te-ai și lovit cu capul de acest fotbal mare?
De câte ori... Veneau colegii la mine și-mi explicau după antrenament. Vezi că acolo trebuie să faci asta, nu e bine asta, e important să mai aștepți un moment până să ataci, etc...

Crezi că a fost o șansă pentru tine că ai plecat atât de tânăr în străinătate?
Nu. Șansa mea a fost că nu am lăsat ritmul mai jos nicio secundă. Eu tot timpul am fost sută la sută. Așa cred eu. Și Dumnezeu m-a răsplătit. Adică, dacă nu muncești, nu ai cum să ai noroc.

Unde crezi că ai progresat cel mai mult de când ești în Italia?
Tactic foarte mult. Și tehnic. Pentru că lucrez și după antrenament. În Italia am crescut mult, așa cred. Iar la Dinamo prinsesem naționala la nivelul la care eram, mult mai joc decât sunt acum...

Te-a mai căutat în ultimul timp cineva de la echipa națională?
Nu. De 2-3 ani nimeni. Am jucat într-un sezon 14 meciuri în Serie A, se pare că au fost puține pentru o convocare la echipa națională. Nu m-au convocat, asta e, nu e o dezamăgire pentru mine, cu toate că aș fi vrut să joc, să demonstrez... Eu mă pregătesc bine și aștept în continuare să vină convocarea. Dar sper să nu vină prea târziu, ca în cazul lui Radu Ștefan!

Adică?
Am reușit să vorbesc de câteva ori cu el, dar nu l-am întrebat care a fost motivul pentru care nu a mai venit la națională. Dar important e ca atunci când au nevoie de mine, eu să fiu în formă și să demonstrez că au greșit că nu m-au luat.

Și ești pregătit? Că începe o nouă campanie.
Crede-mă, sunt pregătit.

Îți mai aduci aminte momentul debutului în Liga 1?
Da, nu știa nimeni cum mă chema (râde). Doar din auzite. ”Cum îl cheamă?”, întrebau. Mai degrabă după poreclă, ”Țăranul” îmi ziceau. Danciu mă mai strigă și în prezent așa. Am intrat în vestiar, mi-am pus șortul, tricoul, iar când mi-am auzit numele nu puteam să mă ridic de pe scaun. Nu puteam. Dar Dario Bonetti mi-a zis să am încredere în mine, că trebuia să joc la Dinamo de 2-3 ani. Și am intrat în teren, pur și simplu. Aveam o adrenalină.... Nu am dormit trei zile după.

Dar în noaptea de dinainte de primul meci, cel cu CFR Cluj, ai dormit?
Nu... Am și câteva amintiri. Știu că venea Pulhac prin cameră și-mi spunea să stau cu picioarele pe pereți să dorm bine, că a doua zi am de alergat... Și nu-l credeam.

Ai trecut prin momente grele la juniori.
Foarte grele. Mă trezeam în fiecare zi la 5 și jumătate. Nu conta că e iunie sau decembrie, minus 20 de grade sau plus 30. La 6 aveam maxitaxi. Plecam până la Obor. Antrenamentul era la 8. Eu ajungeam la stadion la Dinamo la 7 și ceva și așteptam în fund pe geantă, în fața vestiarului, femeia de serviciu. Că era frig, cald, eu eram acolo în fund și așteptam să vină să-mi deschidă ușa. Și au fost 5-6 ani în același ritm. Dimineața antrenament, după-amiaza școală. Erau zile în care nici nu aveam timp să mănânc. Și poate nici bani. Pentru fotbal am făcut multe sacrificii. Dar aceste sacrificii te fac să ai o și mai mare răutate, o ambiție mai mare decât a celorlalți care sunt aduși cu mașina de părinți. Mă uitam și vedeam cum vine unul cu taică-său la antrenament, cobora încălzit din mașină, eu veneam deja înghețat, în timpul antrenamentelor aveam deja picioarele gheață.

Ce ai fi făcut altceva dacă nu ai fi reușit în fotbal?
Nu m-aș vedea să fac altceva, nu știu să fac altceva... Adică sacrificiile acelea mi s-au părut normale. Nu am zis, ”domne', fac sacrificii pentru fotbal”. Nu am avut un plan de rezervă, m-am gândit doar la fotbal. M-am axat doar pe asta, am dat tot ce am avut mai bun și am reușit.

Cum ți s-a părut Dinamo în sezonul trecut?
Cred că putea face mai mult. Au fost câteva căderi, meciuri mai puțin bune care i-au tras puțin în jos, moralul a fost puțin scăzut și s-a văzut în teren. Dar Dinamo e o echipă foarte bună. Mi-a plăcut mult. Adică eu am rămas plăcut suprins de Dinamo de acum față de Dinamo de anii trecuți.

Ce se putea mai mult?
Nu știu, un loc mai sus în clasament, să ia campionatul... Se putea.

Te așteptai să plece Rednic?
Sincer, nu. L-aș fi văzut să continue și anul acesta, era și mai bine pentru Dinamo cu același antrenor și probabil și el ar fi făcut și mai mult în acest sezon.

Cum ai privit transferurile la Steaua ale mai multor foști jucători ai lui Dinamo? Tu ai juca la Steaua?
Nu cred că ar fi chiar ok să mă duc eu la Steaua, crescut fiind de Dinamo. Ar fi probabil o dezamăgire pentru fani. Și pentru mine. Aș fi dezamăgit de mine dacă aș alege Steaua. Nu sunt pregătit pentru așa ceva.

Cum ai privit acest Euro? Cu regret că ai fi putut fi și tu acolo?
Da. Sunt sigur că aș fi putut ajuta echipa națională. Atât.