La doar o zi după Marele Premiu MotoGP al Aragonului, echipele claselor Moto2 și Moto3 au rămas pe pista iberică și au luat parte la o sesiune oficială de teste.

Proaspătul campion mondial Moto3, sud-africanul Brad Binder, a evaluat modelul KTM pentru sezonul 2017. În plus, firma Ohlins a venit cu un nou tip de amortizoare. Brad Binder este primul sud-african care obține trofeul în motomondial, după Jon Ekerold în anul 1980.

În testul colectiv Moto3 au fost prezenți cei 4 constructori ai clasei - Honda, Mahindra, KTM și Peugeot. Circuitul a fost împărțit cu echipele clasei Moto2.  Atenția celor prezenți a fost atrasă de noul cadru KTM, cu care firma austriacă va debuta în 2017. Prototipul a fost pilotat de Johan Zarco, actualul campion mondial.

Toată lumea s-a concentrat pe noua suspensie Ohlins pentru furca față și noile pneuri Dunlop. În plus, Thomas Luthi și Takaaki Nakagami au ieșit pe circuit cu varianta 2017 a șasiului Kalex.

Următoarea etapă din MotoGP se va desfășura în Japonia, între 14 și 16 octombrie, în direct și exclusiv pe canalele Digi Sport.