Spectacolul Moto GP revine in direct la Digi Sport 2, vineri de la ora 10:00. Primele antrenamente pentru Marele Premiu al Austriei vor avea loc pe Red Bull Ring.

Dupa o vacanță de trei săptămâni, caravana Motomondialului poposeşte în aceste zile pe Red Bull Ring, un circuit nou pentru MotoGP.

Primele sesiuni de antrenamente vor fi mâine de la ora 10.00, în direct la Digi Sport 2, iar fanii aşteaptă continuarea spectacolului de la precedentele curse.

Marc Marquez a fost de neoprit la Sachsenring, gazda ultimei etape din MotoGP. În direct la Digi Sport, spaniolul a reușit a șaptea victorie consecutivă cu plecare din pole-position, pe circuitul german. Marquez a pilotat magistral, iar momentul de inspirație la schimbul de motociclete a fost cel care a făcut diferența.

Victoria de pe Sachsenring l-a dus pe ibericul de la Honda la 48 de puncte în fața locului secund la general, Jorge Lorenzo. Acesta a traversat cele mai dificile momente de când a venit la clasa regină, în 2008. Campionul en-titre a căzut de trei ori într-un singur week-end si a distrus ambele motociclete.

În plus, Lorenzo a trebuit să facă toate secvențele de calificare, a fost azvârlit pentru prima oară în Q1 și a terminat cursa pe 15, cel mai slab rezultat din carieră la această clasă, într-o cursă încheiată pe roți.