UPDATE: 18:25: Jorge Lorenzo a câştigat, la foto-finish, Marele Premiu de Motociclism Viteză al Italiei. Pilotul Yamaha a obţinut cea de a cincea victorie şi al 8-lea podium consecutiv pe circuitul Mugello. Lorenzo a luat startul din linia a doua, de pe locul 5, însă în primul viraj era deja în faţa polemanului Valentino Rossi.

În primele minute, cei doi au rămas în această ordine, despărţiţi de câteva zecimi de secundă, însă cu 15 tururi înainte de final Valentino Rossi a abandonat din cauza unei probleme tehnice. Lupta pentru victorie nu a avut însă de suferit şi după alte câteva tururi, Marc Marquez a ajuns în spatele campionului mondial.

Diferenţa finală s-a făcut la ultima ieşire pe linia de start-sosire. În ciuda faptului că Marquez era în faţă, Lorenzo a depăşit şi s-a impus cu o diferenţă de 19 miimi de secundă. Tot în ultimul tur, Andrea Iannone a trecut de spaniolul Dani Pedrosa, iar Ducati a prins podiumul pe traseul de casă.

În clasamentul general, Valentino Rossi a rămas pe locul 3, cu 78 de puncte. Diferenţa dintre Jorge Lorenzo şi Marc Marquez este de 10 puncte. La clasa Moto2, Johann Zarco a obţinut cea de doua victorie din sezonul 2016.

La Moto3, sud-africanul Brad Binder a câştigat pentru a treia oară la rând şi este principalul favorit la titlul mondial. Următoarea etapă din MotoGP, Marele Premiu al Cataluniei, se va desfăşura între 3 si 5 iunie şi va putea fi urmărită, în direct şi în exclusivitate, pe canalele Digi Sport.


 

UPDATE 15.48: Jorge Lorenzo a câștigat cursa de Moto GP după un final incredibil, în care l-a depășit pe ultima linie dreaptă pe Marc Marquez. Podiumul a fost completat de italianul Andrea Iannone.

Plecat din pole-position, Valentino Rossi nu a putut termina cursa de la Mugello din cauza unor probleme tehnice. Astfel, niciun italian nu s-a impus în cele 3 curse care au avut loc astăzi în Marele Premiu al Italiei

VIDEO CU FINALUL CURSEI DE LA MOTOGP


UPDATE: Cursa de la Moto 2 a fost una cu probleme. După doar 5 tururi și-a făcut aparția steagul roșu. Piloții au fost nevoiți să meargă la boxe din cauza exploziei unei perne pneumatice de protecție, de pe margine. Remedirea situației a necesitat minute bune astfel că la revenirea pe pistă piloții nu au mai efectuat decât 10 tururi, dar la o intensitate incredibilă.

Învingător a fost în cele din urmă fracenzul Johann Zarco, după un duel extrem de aprins cu Lorenzo Baldassarri, italianul venit parcă de nicăieri.  Podiumul a fost completat de Sam Lowes în timp ce pe 4 a terminat Thomas Luthi

VIDEO CU FINALUL CURSEI DE LA MOTO 2


UPDATE: Marele Premieu al Italiei a început cu întrecerea de la clasa mezină. Câștigător pe pista de la Mugello a fost Brad Binder, după o cursă extrem de spectaculoasă, așa cum se întâmplă în fiecare etapă de la Moto 3.

Pilotul sud-african a făcut din nou o cursă excelentă și s-a impus și în Marele Premiu al Italiei, bifând a 3-a victorie consecutivă. Binder, liderul clasamentului general, a încheiat cursa în 39:49.382. Podiumul a fost completat de Fabio Di Giannantonio (+0.038) și Francesco Bagnaia (0.069).

VIDEO CU FINALUL CURSEI DE LA MOTO 3


Valentino Rossi a obţinut cel de al 53-lea pole-position din carieră în Grand Prixul MotoGP Italiei, în direct la Digi Sport 2.

Pentru "Doctor" este primul pole obţinut pe această pistă după 8 ani de aşteptare. Multiplul campion mondial a câştigat de şapte ori la rând pe Autodromul Mugello, între 2002 şi 2008, însă aceea a fost ultima sa victorie în faţa propriilor fani.

În ultimul tur al califiăarilor, Rossi a profitat de plasa lui Maverick Vinales şi l-a devansat pe viitorul său coleg cu 94 de miimi de secundă. Prima linie a fost completată de Andea Iannone şi astfel, în faţă, au apărut trei motociclete diferite - Yamaha, Suzuki şi Ducati.

Primul prototip Honda a fost cel al lui Marc Marquez, pe locul 4. Câştigătorul din 2014 a fost urmat de Jorge Lorenzo şi Aleix Espargaro. Lorenzo nu a ratat podiumul italian în ultimii 7 ani şi are 4 victorii la Mugello. Din cea de a treia linie vor pleca Dani Pedrosa, Bradley Smith şi Danilo Petrucci.

La clasa Moto2, pole-ul a fost obţinut de britanicul San Lowes, iar la Moto3 cel mai rapid a fost Romano Fenati. Cursele din Italia se vor desfăsura duminică, de la ora 12:00 şi vor fi în direct şi în exclusivitate pe Digi Sport 2. Etapa a 6-a va fi prefaţată în emisiunea Grila de Start, de la ora 11.00, tot pe Digi Sport 2.

Marele Premiul al Italiei la MotoGP va fi transmis în direct la Digi Sport 2, duminică, de la ora 15:00. 

Rezultatele din calificările pentru MP al Italiei la MotoGP:

Grila de start pentru Marele Premiu de la Mugello:

 

VIDEO Calificările pentru MP al Italiei