Cele cinci meciuri din Cupa Europei la rugby (Champions Cup) care urmau să se dispute în Franţa, la jumătatea acestei luni, dar au fost amânate din cauza atentatelor de la Paris, se vor disputa între 8 şi 10 ianuarie, a anunţat vineri European Professional Club Rugby (EPCR), organizatoarea competiţiei.

Partidele vizate de această decizie sunt Oyonnax - Ulster, Racing 92 - Glasgow, Bordeaux - Begles/Clermont şi Toulon - Bath, prevăzute în data de 14 noiembrie, a doua zi după atentate, precum şi întâlnirea Stade Francais - Munster, care urma să se joace la Paris, duminica trecută, precizează AFP.

Toate aceste jocuri au fost amânate din motive de securitate, la fel ca şi întâlnirea Pau - Castres, programată pe 14 noiembrie în cadrul primei etape a Challenge Cup, a doua competiţie continentală intercluburi.

În consecinţă, şase dintre cele şapte meciuri ale etapei a 13-a din Top 14 (liga profesionistă franceză), prevăzute pe 9 ianuarie, vor fi amânate pentru o dată ulterioară. Este vorba de jocurile Clermont - Toulouse, Oyonnax - Agen, Stade Francais - La Rochelle, Montpellier - Racing 92, Bordeaux - Begles/Toulon şi Pau - Castres.

EPCR nu a comunicat deocamdată datele şi orele exacte ale acestor meciuri, care vor avea loc în weekend-ul care va preceda etapa a cincea din Cupa Europei şi Challenge Cup.