• Fotbal, Liga 1, etapa a 18-a: Dinamo - CFR Cluj (azi, 21:45, Digi Sport 1)
  • Handbal, Liga Campionilor: CSM Bucureşti - Vistal Gdynia (azi, 16:00, Digi Sport 1)

Liliana Neagu-Gafencu este noul preşedinte al CS Dinamo, a anunţat Ministerul Afacerilor Interne.

Multiplă campioană olimpică şi mondială la canotaj, Gafencu este un produs sută la sută al lui Dinamo şi o înlocuieşte în fruntea clubului din Ştefan cel Mare pe fosta atletă Monica Iagăr, care s-a pensionat.

După încheierea carierei sportive, Liliana Neagu-Gafencu a ocupat, timp de 13 ani, funcţii de execuţie şi de conducere în structurile Ministerului Afacerilor Interne, în prezent având gradul profesional de comisar şef de poliţie.

Noul preşedinte al CS Dinamo are studii juridice, ultima funcţie ocupată fiind în cadrul Serviciului Control al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.

În vârstă de 42 ani, Liliana Neagu-Gafencu este triplă campioană olimpică în proba de 8+1 (1996, 2000 şi 2004). Palmaresul său mai cuprinde două medalii de aur şi una de bronz, cucerite la Campionatele Mondiale.

Agerpres

VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT