Venirea zăpezii a însemnat un prilej de distracție pentru mulți dintre oameni, mai ales pentru puști, însă o parte a suporterilor dinamoviști au trecut la treabă și au deszăpezit un adăpost de animale din București.

Unul dintre ultrași, care face parte dintr-o brigadă a Peluzei Sud, a explicat cum s-a ajuns la o astfel de inițiativă lăudabilă.

"Pe la 2 noaptea, când am ieșit cu cățeii mei afară, am văzut cum ninge și primul lucru care mi-a venit în minte este ce se întâmplă cu animalele de la adăposturi unde sunt eu voluntar. Am avut în plan să mergem dimineața, dar asta nu înseamnă că nu ne-am gândit și la oamenii care stau pe stradă, cei fără adăpost. Nu suntem bogați, dar suntem o familie!", povestește unul dintre ultrași pentru digisport.ro, iar apoi completează: "Am construit personal majoritatea căsuțelor, am tăiat plăci, șuruburi, multe țarcuri sunt făcute și de mine".

La meciul dintre Dinamo și Voluntari, de anul trecut, scor 3-0, jucătorii lui Mircea Rednic au intrat pe teren cu un mesaj sugestiv: "Stop maltratării animalelor în România!" Apoi, bannerul a ajuns în Peluza Sud, unde a fost afișat pe tot parcursul partidei.