• FED Cup, România - Marea Britanie: Halep - Konta e duminică, de la ora 11:00, în direct pe Digi Sport 1
  • Fotbal, La Liga: Real Madrid - Barcelona e în direct pe Digi Sport 1, duminică, de la ora 21:45

Adam Johnson (29 de ani), jucătorul ajuns în închisoare după ce a fost găsit vinovat că a întreţinut relaţii sexuale cu o fată de 15 ani, a fost surprins de camerele de luat vederi, râzând despre abuzul pe care l-a făcut.

Johnson, care se află la spălătoria închisorii, rosteşte o frază care nu îi face deloc cinste: "Îmi doresc să fi făcut asta, dacă tot stau şase ani în puşcărie!", după ce un coleg lăsa să se înţeleagă că nu ar fi fost vinovat.

Pe lângă fraza de neiertat, acesta se plânge de condiţiile din închisoare, dar şi de faptul că a fost condamnat pentru faptul că este celebru.

În acelaşi clip, Johnson mai susţine şi că tatăl victimei nici nu ar fi mers la poliţie, dacă acesta nu ar fi fost fotbalist profesionist. Mai mult, acesta e nemulţumit că există bărbaţi în închisoare care au violat fetiţe de 12 ani şi au pedeapsă de două ori mai mică.

În luna martie a anului trecut, Adam Johnson a fost condamnat la 6 ani de închisoare, după ce a recunoscut că a întreţinut relaţii sexuale cu o minoră în vârstă de 15 ani. Judecătorul Jonathan Rose a dictat 5 ani de închisoare pentru agresiunea sexuală propriu-zisă și încă 12 luni pentru ademenirea victimei.

După ce jucătorul a fost pus sub acuzare și și-a recunoscut vina, clubul Sunderland, unde era legitimat în acel moment, i-a reziliat contractul.