• România, Liga 1, etapa a 22-a: Astra - Botoşani (vineri, 20:00, Digi Sport 1)
  • Box Ekaterinburg: Cristian Ciocan - Alexander Povetkin (vineri, ora 18:00, Digi Sport 2)

Maria Sharapova își va lansa cartea autobiografică, iar un capitol este dedicat relației reci pe care a avut-o de-a lungul timpului cu Serena Williams.

Rusoaica povestește o întâmplare incredibilă, în care a surprins-o pe Serena plângănd în vestiar după finala pierdută în fața Mariei, la Wimbledon, în 2004 (1-6, 4-6). Mai mult, MaSha dezvăluie și că americanca a numit-o ”scorpie” după acea partidă.

"După acel meci, am auzit-o plângând. Am ieșit cât de repede am putut din vestiar, dar ea și-a dat seama că am fost acolo. Lumea se întreabă mereu de ce am avut atât de multe probleme să o înving pe Serena. Scorul este 19-2 în favoarea ei. Pentru mine, răspunsul a fost în vestiar, în acea zi.

Serena m-a urât pentru că am fost acel copil slab care a bătut-o, împotriva tuturor așteptărilor, la Wimbledon. Dar cel mai mult m-a urât pentru că am auzit-o plângând. După acel turneu, am aflat că Serena i-a spus unui prieten că 'Nu voi mai pierde niciodată în fața acestei mici scorpii", povestește Sharapova, conform Metro.

Chiar dacă a jignit-o pe Sharapova, Williams nu a mai pierdut decât un meci împotriva rivalei ei, scorul la întâlnirile directe fiind unul greu de anticipat în 2004: 19-2 pentru Serena.

Maria Sharapova avea la acel moment, în 2004, numai 17 ani, succesul ei de la All England Club reprezentând una dintre cele mai mari surprize ale tenisului mondial.