• Fotbal, Liga 2, etapa a 18-a: Mioveni - Hermannstadt (azi, 18:00, Digi Sport 1)
  • Fotbal, Liga 1, etapa a 18-a: Voluntari - Viitorul (azi, 20:45, Digi Sport 1)

Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep, a vorbit pentru presa din Statele Unite ale Americii despre performanța elevei sale, care a ajuns liderul ierarhiei WTA după finala jucată la Beijing, în China.

Tehnicianul australian e de părere că un succes în cadrul unui turneu de Grand Slam nu se compară cu ce a realizat Halep în acest final de 2017. Simona a jucat în carieră două finale de Grand Slam, ambele pierdute, la Roland Garros.

"Treaba cu locul întâi mondial este ceva ce nimeni nu îi poate lua vreodată. Din punctul meu de vedere, este mai dificil să fii o jucătoare grozavă timp de 52 de săptămâni comparativ cu o formă bună avută timp de două săptămâni într-un an, la un Grand Slam. Toată lumea vorbește însă despre câștigarea turneelor de Grand Slam însă clasamentul nu minte!" a spus Darren Cahill pentru New York Times.

Jucătoarea de 26 de ani are un avans de doar 40 de puncte în fața ibericei Garbine Muguruza, cea pe care a detronat-o de pe prima poziție a clasamentului WTA în urma victoriei din semfinalele turneului de la Beijing. Halep a trecut atunci de Jelena Ostapenko, cea în fața cărei a pierdut finala de la Roland Garros.

A treia clasată, Karolina Pliskova, are 5605 puncte, 570 mai puţin decât românca, în timp ce Elina Svitolina este pe locul 4, cu 5465 de puncte.

Halep se pregătește pentru ultima competiție importantă din 2017, Turneul Campioanelor. Cel mai bun rezultat al Simonei Halep la Turneul Campioanelor este finala pierdută în 2014 în faţa Serenei Williams.

Simona Halep este singura jucătoare calificata la toate cele patru ediţii ale competiţiei, de cand aceasta se desfasoara in Singapore. Karolina Pliskova, Elina Svitolina, Caroline Wozniacki, Jelena Ostapenko, Caroline Garcia şi Venus Williams sunt celelalte jucătoare care vor participa la turneul Campioanelor.

Dacă va încheia anul pe primul loc, Simona Halep are mari șanse să fie principală favorită la Australian Open 2018 și să se bucure în premieră de acest statut la un turneu de Grand Slam.

Turneul Campioanelor va fi ÎN DIRECT la Digi Sport, în perioada 22-29 octombrie