Preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, a declarat, miercuri, agenţiei News.ro, că autorităţile statului, poliţia, ar trebui să se implice în cazul jucătorului Alexandru-Daniel Carpen, suspendat pe viaţă pentru meciuri trucate, situaţie care constituie o pată pentru tenisul românesc, în opinia oficialului.

“Mi-a spus şi mie un coleg dimineaţă că a fost suspendat, nu am mai multe amănunte. Noi avem comisia de disciplină şi cu siguranţă vom analiza cazul şi se vor lua cele mai dure măsuri. El ca senior trebuie dat ca exemplu ca să nu mai facă cineva prostiile astea. Asta reprezintă o pată foarte neagră peste ceea ce înseamnă tenis.

Şi cu siguranţă ar trebui să se implice şi organele de anchetă, poliţia, nu ştiu exact cine, vom vedea. E clar că acest flagel trebuie tăiat de la rădăcină. Nu se poate aşa ceva. Eu cred că organele competente vor avea metodele de a-i trage la răspundere pe toţi, pentru că dacă au fost şi alţii trebuie scoşi în faţă şi daţi exemple negative”, a declarat Cosac.

Alexandru-Daniel Carpen a fost suspendat pe viaţă, după ce a recunoscut că a trucat meciuri. TIU, Tennis Integrity Unit (Corpul de Integritate din Tenis), un organism creat în 2008 de principalele instituţii care guvernează tenisul profesionist, a descoperit că românul de 30 de ani a făcut o propunere de corupere unui alt jucător, al cărui nume nu a fost menţionat, în octombrie 2013. Carpen a recunoscut acuzaţia în 2015, iar ofiţerul TIU care l-a audiat a decis suspendarea pe viaţă a jucătorului.

Supendat provizoriu de la 29 septembrie 2015, Carpen este primul român, dar ultimul nume pe o lungă listă de jucători, foşti jucători, arbitri şi intermediari care au trucat sau au conspirat la aranjarea de meciuri pentru mafia pariurilor. El a fost locul 1.088 ATP în 2007 la simplu şi pe locul 274 la dublu, în august 2015.