Austriac Dominic Thiem şi-a asigurat ultimul bilet pentru Turneul Campionilor de la Londra (13-20 noiembrie), după ce francezul Jo-Wilfried Tsonga şi cehul Tomas Berdych au fost eliminaţi în faza sferturilor de finală ale turneului ATP Masters 1000 de la Paris-Bercy.

În vârstă de 23 ani, austriacul va participa la Turneul Campionilor, după ce şi-a asigurat locul 8 în clasamentul ATP Race, alături de Novak Djokovic, Andy Murray, Stanislas Wawrinka, Milos Raonic, Kei Nishikori, Gael Monfils şi Marin Cilic.

Berdych avea nevoie de o calificare în semifinale, iar Tsonga de câştigarea turneului de la Paris Bercy pentru a-l depăşi pe Thiem, care în acest an a jucat o semifinală la Roland-Garros şi a câştigat 4 titluri ATP la Buenos Aires, Nisa, Acapulco şi Stuttgart.

"Sunt foarte fericit că voi merge la Londra și aș vrea să le mulțumesc lui Andy (Murray) și Milos (Raonic) care mi-au oferit o mână de ajutor. Mi-am împlinit un vis din copilărie. În ultimii doi ani acesta a fost obiectivul meu și faptul că am reușit asta la o vârstă atât de fragedă mă bucură enorm, mai ales că au trecut 20 de ani aproape de când un austriac nu a mai realizat o asemenea performanță. Va fi o experiență extrem de interesantă pentru mine" a declarat Thiem, care este primul austriac participant la această competiţie după Thomas Muster, în 1997.

La Turneul Campionilor vor juca, la simplu, opt sportivi din tot atâtea ţări: sârbul Novak Djokovici, britanicul Andy Murray, elveţianul Stan Wawrinka, japonezul Kei Nishikori, canadianul Milos Raonic, francezul Gael Monfils, croatul Marin Cilici şi austriacul Dominic Thiem.

Turneul Campionilor va avea în perioada 13-20 noiembrie şi va fi transmis ÎN DIRECT şi ÎN EXCLUSIVITATE la Digi Sport.

Din 2017 vor fi 56 de turnee WTA: 23 de turnee Premier și 33 de turnee International, toate transmise EXCLUSIV de Digi Sport pentru următorii 5 ani.