Învinsă de Shuai Zhang la Melbourne, scor 4-6, 3-6, Simona Halep apare în prim-plan, printre marile surprize din primul tur. De 37 de ani nu s-a mai întâmplat ca una dintre primele două clasate în ierarhia WTA să fie eliminată încă din primul tur la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului.

Acest lucru s-a mai întâmplat o singură dată și tot o jucătoare din România, clasată pe locul al doilea, părăsea competiția după primul meci. În 1979, Virginia Ruzici - principala favorită de atunci - era eliminată de Mary Sawyer, din Australia.

Paradoxal, ea este, în acest moment, managerul Simonei Halep.

Pentru adversara sportivei din România, aceasta a fost prima victorie din carieră pe tabloul principal la un turneu de Grand Slam. Sportiva care va împlini 27 de ani peste două zile, pe 21 ianuarie, avea, până acum, 14 înfrângeri la rând suferite în primele tururi ale întrecerilor de Grand Slam.