• Spania, etapa 9: Barcelona-Malaga (sâmbătă, Digi Sport 2, ora 21:45) şi Italia, etapa 9: Napoli-Inter (sâmbătă, Digi Sport 3, ora 21.45)
  • Tenis: Turneul Campioanelor (22-29 octombrie, Digi Sport 2)

Noul lider mondial, Simona Halep, a pierdut, duminică, în ultimul act al turneului WTA de la Beijing, în faţa Carolinei Garcia.

Jucătoarea din Franţa, care a câştigat şi turneul de la Wuhan, s-a impus în două seturi, scor 6-4, 7-6 (7-4). În pofida acestui rezultat, Halep va deveni noul număr unu în clasamentul WTA, după ce a trecut în semifinale de Jelena Ostapenko. Simona este prima jucătoare din România care va ocupa poziţia de lider mondial în clasamentul WTA, şi în acelaşi timp a 25-a jucătoarea din istorie care reuşeşte această perfomanţă.

La final, marea noastră campioană a vorbit la cald despre ultimul act recent încheiat.

"Mâine, voi numărul 1 în lume, e un vis devenit realitate. Vreau să mă bucur de acest moment. Am vrut să câştig azi, titlul însemna mult. Mulţumesc tuturor pentru că au venit, sunt nişte suporteri extraordinari în China. Voi reveni aici, sper că voi juca cel puţin la fel de bine. Vă mulţumesc tuturor pentru spriijin, atât fanilor, cât şi WTA-ului şi familiei mele", a spus Halep.

Simona putea obţine pentru prima oară în carieră două turnee din categoria Premier Mandatory în acelaşi an. Ea reuşise până acum să cucerească trei astfel de titluri (Madrid 2016 şi 2017 şi Indian Wells 2015).

Turneul de tenis de la Beijing se desfăşoară pe hard şi este dotat cu premii totale de 6.381.679 de dolari. În finala masculină, Rafael Nadal va juca împotriva australianului Nick Kyrgios (în direct la Digi Sport 2).

Declaraţiile Simonei