Serena Williams s-a calificat în semifinale la Australian Open, iar în penultimul act o va înfrunta pe Agnieszka Radwanska.

Poloneza continuă forma excelentă arătată la finalul lui 2015 și grație rezultatelor din ultimele 5 luni, Aga se află la un singur meci distanță de ocuparea locului 2 mondial.

În cazul în care fosta finalistă din 2012 de la Wimbledon o învinge pe Serena Williams, ea o va întrece în clasamentul mondial pe Simona Halep.

După eliminarea prematură de la Melbourne, jucătoarea născută la Constanța are 5545 puncte WTA, iar o prezență în finală ar urca totalul Agniezkăi la 5730.

Indiferent de rezultatul semifinalei cu Serena, Radwanska a depășit-o deja pe Garbine Muguruza în clasamentul mondial.

Totuși, Simona Halep are șanse bune să își păstreze, cel puțin pentru moment, poziția secundă în ierarhia WTA. Agnieska nu a reușit să o învingă pe Williams nici măcar o dată în carieră, "furându-i" un singur set americancei din cele 17 disputate.

0-8 este bilanțul meciurilor directe dintre Radwanska și Serena Williams

2 calificări în semifinale la Melbourne are Agnieszka (2014, 2016)

10 meciuri a câștigat deja Aga în 2016