• Liga 1: FCSB - Dinamo (duminică, 20:30, Digi Sport 1)
  • La Liga, Etapa a 6-a: Alaves - Real Madrid (sâmbătă, 17:15, Digi Sport 1) şi Girona - Barcelona (sâmbătă, 21:45, Digi Sport 2) 

VIDEO Simona Halep - Johanna Konta 6-4, 7-6. Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului de la Cincinnati și reacțiile apreciative nu au întârziat să apară. Presa și site-urile de specialitate au consemnat revanșa contra Johannei Konta, după înfrângerea de la Wimbledon, dar și cursa jucătoarei din România pentru urcarea pe primul loc în topul WTA.

Tennisworldusa.org a amintit de posibilitatea Simonei (25 de ani) de a urca pe primul loc în topul WTA, în cazul în care va câștiga turneul. "Victorie stimulantă" e termenul folosit deopotrivă de publicația online americană și de site-ul oficial WTA.

"Eforturi în zadar pentru Konta", au scris britanicii de la BBC, care s-au axat mai mult pe prestația jucătoarei lor.

A analizat și TennisNow meciul de vineri seară, sub titlul: "Halep continuă să vâneze primul loc, grație victoriei cu Konta", cu accent pe revanșa Simonei Halep după înfrângerea din sferturile de la Wimbledon.

"Simona Halep a avansat în semifinale la Cincinnati, după revanșa luată în fața lui Jo Konta, în urma meciului pierdut în sferturile de finală de la Wimbledon. Simona a avut însă de luptat serios în setul al doilea, când, deși a condus cu 5-2, Konta a dus partida în tiebreak. Ultima lovitură a fost un minunat forehand câștigător, iar Simona a mers spre antrenorul său afișând un zâmbet mare pe față", a scris TennisNow.