Andy Murray (Marea Britanie), favorit 2, a câştigat partida cu David Ferrer (Spania), favorit 8, în patru seturi şi s-a calificat în semifinale la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului.

Andy Murray (Marea Britanie), favorit 2, a trecut de David Ferrer (Spania), favorit 8, în patru seturi, cu scorul 6-3, 6-7 (5), 6-2, 6-3, după trei ore şi 25 de minute. Murray îl va întâlni, în semifinalele Australian Open, pe Milos Raonic (Canada), favorit 13.

Britanicul reuşeşte să acceadă, astfel, pentru a şasea oară în ultimii şapte ani în penultimul act al competiţiei de la antipozi. El a disputat de patru ori finala Australian Open, fără să reuşească să câştige trofeul.

Anul trecut, Andy Murray a fost învins în finală de sârbul Novak Djokovic, liderul clasamentului ATP, în faţa căruia s-a înclinat în patru seturi (7-6, 6-7, 6-3, 6-0).

De menţionat că fratele lui Murray, Jamie, a reuşit la rândul său să se califice în semifinalele probei de dublu masculin de la Melbourne, unde face pereche cu brazilianul Bruno Soares.

În prima semifinală de simplu, se vor confrunta Novak Djokovic (Serbia), favorit 1, şi Roger Federer (Elveţia), favorit 3.