Rafael Nadal, învingător în 14 turnee de Grand Slam, consideră că tenisul modern este prea rapid, ceea ce multiplică riscurile de accidentări, şi pledează pentru utilizarea unor mingi care sar mai puţin, pentru a încetini jocul.

"În zilele noastre, se joacă cu mult mai multă forţă. Aproape orice jucător poate reuşi un punct câştigător din orice poziţie", explică actualul nr. 5 mondial într-un interviu acordat săptămânalului german Der Spiegel.

Potrivit tenismanului spaniol, această accelerare a jocului obligă la schimbări de ritm şi de direcţie foarte violente: "Şi tocmai în acele momente te poţi accidenta", a spus el, înainte de a propune: "Mingile sar mult prea sus, în aşa fel încât pot fi lovite de sus în jos. Asta le accelerează. Mingile ar trebui să nu mai sară atât de mult".

La 30 de ani, fostul număr unu mondial nu a mai reuşit să se califice într-o finală din aprilie, de la Barcelona, când a obţinut al doilea său titlu în acest sezon. El a lăsat să se înţeleagă joi că ar putea pune capăt mai devreme sezonului său pentru a se concentra pe antrenamente, după ultima înfrângere suferită miercuri în turul 2 al Mastersului 1.000 de la Shanghai.