Simona Halep (25 de ani), nr. 4 WTA, a început pregătirea pentru noul sezon competițional. Pregătirea este una de intensitate maximă, mai ales că acum lângă sportiva noastră se află și antrenorul Darren Cahill.

Din 2017 vor fi 56 de turnee WTA: 23 de turnee Premier și 33 de turnee International, toate transmise EXCLUSIV de Digi Sport pentru următorii 5 ani.

Între ședințele pe care le face în sala de forță, dar și pe teren, Simona Halep a fost de acord să fie și protagonista unui ”Mannequin Challenge”. La realizarea filmulețului, în care fiecare personaj stă fără să clipească preț de câteva zeci de secunde, au mai participat Sandra Izbașa, multiplă campioană europeană, mondială și olimpică la gimnastică, precum și fostul mare portar al echipei naționale de fotbal, Bogdan Stelea. Inițiativa le-a aparținut celor care se ocupă de administrarea bazei.

Halep va debuta în 2017 la Shenzen, turneu pe care l-a câştigat cu doi ani în urmă. Ocupanta locului 4 WTA a acordat un interviu pentru site-ul turneului, în care a explicat cum arată experienţa unei jucătoare din Europa care joacă în Asia. 

CLICK AICI PENTRU PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT