• WTA Cincinnati Simona Halep - Anastasija Sevastova - ACUM, Digi Sport 1
  • Fotbal, La Liga, prima etapă: Barcelona - Betis (duminică, 21:15, Digi Sport 2) și Deportivo - Real Madrid (duminică, 23:15, Digi Sport 2)

Sam Querrey a câştigat finala turneului de la Los Cabos, în faţa australianului Thanasi Kokkinakis, beneficiar al unui wild card. Cap de serie numărul 2, americanul de 29 de ani a avut nevoie de trei seturi pentru a se impune.

Querrey şi-a adjudecat primul set, cu 6-3, însă Kokkinakis, revenit dupa o lungă perioadă, a replicat cu acelaşi scor în actul secund. Semifinalistul de la Wimbledon a reuşit însă două break-uri în decisiv. Ultimul i-a asigurat şi victoria, cu 6-2.

"Vă mulţumesc tuturor! Astfel de turnee nu ar fi la fel fără o arenă plină. Sunteţi unii dintre cei mai frumoşi, zgomotoşi şi amuzanţi fani", a fost mesajul de final al lui Querrey.

"Pentru mine a fost o experienţă incredibilă. Am pierdut doi ani. Am stat în toată această perioadă pe canapea fără să fac nimic, iar acum am revenit să joc la acest nivel şi să fac un turneu atât de bun", e mulţumit Kokkinakis.

Querrey a mai câştigat un turneu în 2017, tot în Mexic, la Acapulco, acolo unde l-a învins în două seturi pe Rafael Nadal.

VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT