Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Wuhan, după ce a trecut în două seturi de Yaroslava Shvedova, scor 6-3, 6-3 (VIDEO).

La Wuhan, temperatura a fost ideală, de circa 30 de grade Celsius, dar cele două jucătoare au avut probleme din pricina vântului. Simona a acuzat această problemă în primul set, dar în cele din urmă a trecut peste inconvenient și a reușit să se impună, grație unui serviciu la înălțime și puținelor greșeli neforțate pe care le-a comis. Adversara din Kazahstan nu a avut un joc strălucit, iar sportiva originară din Constanța a știut să profite de fiecare slăbiciune arătată de Shvedova.

Locul 5 WTA continuă seria excelentă - are două înfrângeri în ultimele 21 de meciuri.

"Sunt foarte fericită că am câştigat acest meci. Anul trecut am pierdut după ce am avut 5-1 în ultimul set. Sunt foarte mulţumită de modul în care am reuşit să joc la turneele mari şi bucuroasă că pot termina sănătoasă finalul sezonului. Azi a fost destul de greu să lupt şi cu vântul, şi cu adversara, dar cred că am blocat bine mingea şi am reuşit să câştig în două seturi", avea să declare la final Simona Halep.

Anul trecut, Simona a părăsit turneul în optimile de final, după un meci "de coșmar" cu Johanna Konta. După 3-6, 6-3 în primele două seturi, sportiva din România a condus cu 5-1 în decisiv, dar britanica a avut o revenire de senzație și s-a impus, în cele din urmă, cu 7-5, semnând eliminarea Simonei Halep.

VIDEO Declarațiile Simonei Halep la finalul meciului cu Shvedova