• Liga 1, etapa a 21-a: Dinamo - Voluntari (ACUM, Digi Sport 1)
  • Box Ekaterinburg: Cristian Ciocan - Alexander Povetkin (vineri, ora 18:00, Digi Sport 2)

Sorana Cîrstea e dezamăgită după eşecul cu Caroline Garcia din primul tur de la Toronto, însă ştie de ce a pierdut partida contra franţuzoaicei, care s-a impus cu 6-2, 6-7, 6-4.

"E frustrant, am jucat două ore şi jumătate şi am pierdut la două mingi. Un meci destul de bun, am avut multe şanse de care nu am profitat. A jucat mult mai bine punctele importante, la 4-4 am avut 30-0 şi n-am mai pus niciun prim serviciu în teren, iar ea a devenit mult mai agresivă cu returul. Cred că a servit mai bine decât mine, asta a făcut diferenţa. Ca joc am fost la un nivel apropiat. Îmi pare rău pentru că am crezut până în ultimul moment că o să câştig meciul", a declarat românca, în exclusivitate pentru Digi Sport.

Cîrstea are amintiri plăcute de la Toronto, unde a ajuns în 2013 în finală, pierdută contra Serenei Williams.

"Un turneu unde am jucat foarte bine, am făcut finala. Am fost impresionată de suportul fanilor, sunt foarte mulţi români aici, de fiecare dată în Canada ne simţim ca acasă. Mă bucur să revin după patru ani. Am făcut un meci bun azi, am fost la o minge-două de victorie, iar acest joc sper să îmi dea încredere pentru ce va urma", a mai spus Sorana Cîrstea.

Ca şi la Toronto, românca aflată pe locul 54 în lume va juca şi săptămâna viitoare în calificările turneului de la Cincinnati, de categorie Premier 5, şi speră să ajungă în formă maximă la ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open.

"Am un joc destul de agresiv care se pretează pe suprafeţele rapide, însă am crescut pe zgură şi simt suprafaţa, ştiu ce am de făcut. Am avut două săptămâni de pregătire, am nevoie puţin de adaptare, însă odată ce îmi intru în mână ar trebui să am rezultate bune pe hard. Îmi doresc să joc cât mai bine, cât mai consistent, la Cincinatti voi juca iar calificări, acestea sunt turnee puţin dificile. Voi merge acolo, o voi lua de la capăt şi sper să construiesc de la meci la meci astfel încât la New York să fiu în formă maximă", a mai afirmat Cîrstea.

Turneul WTA de la Toronto este transmis în această săptămână în direct la Digi Sport.

VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT