DigiSport Special / Fotbal European / Fotbal Club / Saptamana de handbal

Surorile Williams au ratat ocazia de a juca finala după 5 ani. Cornet a eliminat-o pe Serena în două seturi: 6-4, 6-4

**Surorile Williams** au ratat ocazia de a juca finala după 5 ani. Cornet a eliminat-o pe Serena în două seturi: 6-4, 6-4

După ce Venus a câștigat fără emoții în fața danezei Caroline Wozniacki, 6-3, 6-2, în prima semifinală a turneului WTA de la Dubai, se părea că surorile Williams se pot reîntâlni într-o finală după cinci ani de când au făcut-o ultima oară.

Serena Williams, deși pornea ca favorită, nu a reușit să obțină la rândul său biletele spre finală. Franțuzoaica Alize Cornet, cea împotriva căreia a abandonat Simona Halep în primul tur, a învins-o pe actuala ocupantă a locului 1 mondial în două seturi, 6-4, 6-4.

Ultima finală jucată între cele două surori Williams a avut loc în urmă cu cinci ani, în 2009, la Doha, atunci când s-a impus Serena cu 6-2, 7-6.

Venus și Serena s-au întâlnit de 24 de ori, iar actuala ocupantă a locului 1 WTA conduce scorul meciurilor directe cu 14-10.

Astfel, în urma partidelor disputate azi, finala turneului de la Dubai se va disputa între Venus Williams și Alize Cornet.



Citiţi şi

Cum poți viziona Digi Sport 1, 2 și 3 LIVE ONLINE

0 Comentarii

Ne rezervăm dreptul de a modera/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/institutii


REZULTATE

  • WTA Tour
    • Turnee
      • Grand Slam
      • Premier
      • International
      • World Championship
    • Clasament
      • Simplu
      • Dublu
  • ATP World Tour
    • Turnee
      • Grand Slam
      • Masters
      • ATP500
      • ATP250
      • Alte turnee
    • Clasament
      • Simplu
      • Dublu
loading...
Program TV
  • DigiSport 1
    • Jo
    • Vi
    • Sa
    • Du
    • Lu
    • Ma
    • Mi
  • DigiSport 2
    • Jo
    • Vi
    • Sa
    • Du
    • Lu
    • Ma
    • Mi
  • DigiSport 3
    • Jo
    • Vi
    • Sa
    • Du
    • Lu
    • Ma
    • Mi
  • Digi24
    • Astazi
    • Maine
    • Ieri
  • DigiFilm
    • Astazi
    • Maine
    • Ieri
  • DigiLife
    • Astazi
    • Maine
    • Ieri
  • DigiWorld
    • Astazi
    • Maine
    • Ieri

TOP STIRI

BLOGURI

Dan Filoti Dan Filoti Regretându-l pe Miriuţă! Miriuţă mi-a plăcut mult din momentul în care a venit în fotbalul românesc. Şi pentru cei care au uitat, trebuie spus că el a fost adus la Ceahlăul de Vicenţiu

Dan Stefanescu Dan Stefanescu Derby prăfuit Pe cât de strălucitoare e statuia Fecioarei Maria din vârful Domului, pe atât de prăfuită e imaginea ultimelor derby-uri de pe San Siro. N-a mai rămas decât amintirea marilor meciuri

Andrei Niculescu Andrei Niculescu Ce-ai făcut, în ultimii 10 ani, domnule Messi? Ce făceați acum 10 ani pe vremea asta? Probabil, cei mai mulți nu-și mai amintesc. Au trecut totuși 10 ani, veți spune! Și e corect. Există însă și oameni care

Gabriel Morariu Gabriel Morariu Ce nu s-a văzut la televizor, la Turneul Campionilor Turneul Campionilor din acest an a fost unul dintre cele mai dezechilibrate din ultimul deceniu. Competiția de la Londra a fost dominată de Djokovic și Federer, iar ceilalți sportivi au

Ionut Angheluta Ionut Angheluta Să nu ne entuziasmăm Echipa naţională a încheiat foarte bine această toamnă, cu o victorie de palmares, confortabilă, împotriva danezilor, o victorie care ne ajută în clasamentul FIFA. Totuşi, nu trebuie să fim prea

Bogdan Socol Bogdan Socol Să fie anul lui Lyon? Era o seara fierbinte de sfarsit de august la Giurgiu. Tocmai ma intorsesem de la Sofia dupa un meci halucinant si cu final nedorit in play-off-ul Champions League, Ludogoret -

George Dobre George Dobre Renașterea Valenciei Cinci victorii. Două remize. 17 goluri marcate și doar 4 primite. Bilanțul Valenciei după 7 etape arată extraordinar. E adevărat, nu a înfruntat încă pe Real Madrid și Barcelona. Dar