• La liga, etapa 13: Real Madrid - Malaga (sâmbătă, Digi Sport 2, ora 17:15) şi Valencia - Barcelona (duminică, Digi Sport 2, ora 21:45)
  • Fotbal, Liga 1, etapa a 19-a: Botoşani - Craiova (vineri, 20:45, Digi Sport 1) şi Astra - FCSB (duminică, 20:45, Digi Sport 1)

Ion Ţiriac acuză Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) că a ignorat regulamentul jocului de tenis în momentul în care l-a suspendat pentru trei ani pe căpitanul nejucător al echipei de Fed Cup a României, Ilie Năstase.

"Eu am o problemă ca preşedinte de onoare sau ce sunt la federaţie. L-a dat afară pe Ilie Năstase (n.r. - din arenă la meciul România - Marea Britanie din 22 aprilie), pe care îl ştim toţi, asta e legea, bun, l-a dat. Dar cum să-l suspenzi trei ani? Nimeni nu vorbeşte de cauză însă. Oamenii de la federaţie au trimis (n.r. - la ITF) filmul în care de 42 ori jucătoarea britanică (n.r. - Johanna Konta) depăşeşte timpul legal între două puncte. Iar de vreo 12 ori mai mult de dublu. Cum să ignore o federaţie internaţională o treabă de regulament? Cum să ignore că arbitrul a întrerupt meciul fără nicio noimă legală? Poţi să întrerupi dacă e un pericol public, un cutremur, dar acolo ce a fost? Jucătoarea noastră tocmai intrase din nou în meci şi l-a întrerupt. Deci e periculos ca o federaţie internaţională să ignore aşa ceva", a spus Ţiriac.

Şi Ilie Năstase e revoltat pentru că a fost judecat fără să i se acorde dreptul să se apere.

"Nu ştiu dacă e abuz sau ce e, dar nu poţi să suspenzi pe cineva fără să fie judecat. Mi se pare aiurea. Nu mă interesează ce spune Serena Williams. Ea a făcut acelaşi lucru ca şi mine şi a primit doi ani cu suspendare. Eu am primit trei ani fără suspendare. Probabil dacă eram american primeam şi eu aceeaşi pedeapsă sau mai puţin. Apoi Konta m-a luat puţin peste picior după ce a bătut-o pe Halep la Wimbledon. A scris pe Facebook: "Sper că Ilie Năstase s-a uitat la meciul ăsta". Cam aşa ceva. Urât din partea ei. Ea probabil că are voie şi nu comentează nimeni", a afirmat Năstase.

La 21 iulie, Ilie Năstase a fost suspendat din orice calitate oficială până în anul 2021 de către ITF. Căpitanul nejucător al echipei de Fed Cup a României, în vârstă de 71 de ani, fusese deja suspendat provizoriu de ITF pentru că le-ar fi insultat pe Johanna Konta şi Anne Keothavong, căpitanul Marii Britanii, precum şi pe un arbitru şi un ziarist, la meciul de la Mamaia (22 aprilie).

Năstase nu va fi acreditat la evenimentele ITF până în 2019. Turneele de Grand Slam nu sunt incluse în această sancţiune, deoarece ele sunt în afara jurisdicţiei ITF. Năstase a fost, de asemenea, amendat cu 10.000 de dolari. ITF l-a găsit vinovat pe Năstase de încălcarea a cinci articole ale regulamentului Fed Cup.

La 17 august, Năstase şi Federaţia Română de Tenis au făcut apel împotriva suspendării dictate de Federaţia Internaţional de Tenis.

Într-o conferinţă de presă susţinută înaintea meciului România - Marea Britanie de la Mamaia, Năstase a folosit cuvinte ''sexiste'' şi ''rasiste'' în legătură cu faptul că Serena Williams este însărcinată. ''Vom vedea ce culoare va avea copilul. Poate ciocolată cu lapte?!'', l-au auzit jurnaliştii spunând pe Năstase.

Ulterior, Ilie Năstase şi-a cerut scuze într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook pentru ieşirile pe care le-a avut la meciul cu Marea Britanie şi faţă de Serena Williams, însă a considerat că reacţiile presei au fost exagerate.

Agerpres

VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT