Rezultat surprinzător în primul tur al turneului de la Sydney. Favorită numărul şapte, Carla Suarez Navarro a fost eliminată de Sara Errani

Meciuri spectaculoase în turneul de la Sidney, competiție transmisă ÎN DIRECT la Digi Sport. Angelique Kerber a avut o misiune dificilă în fața sportivei din Ucraina, Elina Svitolina. Favorită numărul 4, finalista de la Brisbane nu a avut cel mai bun debut.

Și-a pierdut de cateva ori serviciul și a cedat primul set la 4, dupa 47 de minute. A urmat însă o revenire impresionantă. Kerber a mai pierdut doar trei game-uri și s-a impus cu 4-6, 6-0 și 6-3. Pentru jucătoarea din Germania urmează disputa cu Ekaterina Makarova.

În turul secund s-a calificat și Sara Errani. Italianca a eliminat-o pe Carla Suarez Navarro, clasată pe locul 12 WTA. Errani nu i-a dat nicio șansă adversarei și a câștigat cu un dublu 6-3. A fost a 5-a victorie consecutivă obținută de a 19-a jucătoare a lumii în fața Carlei Suarez Navarro. Errani o va întâlni, în faza următoare a competiției, pe Jelena Jankovic.

De manşa inaugurală a trecut şi favorita publicului, Samantha Stosur. Australianca a eliminat-o pe ocupanta locului 15 mondial, Roberta Vinci. Adversara și-a adjudecat cu 6-4 primul set, dar Stosur a revenit și a trimis meciul în decisiv. În cel de-al trilea act, numărul 27 WTA a fost la conducere - a avut 3-0 si 5-2, dar Vinci a restabilit egalitea. Stosur nu a mai făcut nicio greșeală după și a închis disputa după 2 ore și 35 de minute.

Și Belinda Bencic a rămas în competiție. A învins-o, tot în set decisiv, pe croata venită din calificări, Mirjana Lucic-Baroni. A fost 7-6, 1-6 și 6-4 pentru a 8-a favorită. Bencic o va întâlni în turul doi pe Tsvetana Pironkova.