• Spania, etapa 9: Barcelona-Malaga (sâmbătă, Digi Sport 2, ora 21:45) şi Italia, etapa 9: Napoli-Inter (sâmbătă, Digi Sport 3, ora 21.45)
  • Tenis: Turneul Campioanelor (22-29 octombrie, Digi Sport 2)

Fabio Fognini a fost sancţionat cu o suspendare fără executare şi a fost amendat pentru că a insultat un arbitru în timpul ultimului US Open.

Fognini, nr. 28 mondial, a avut remarci misogine la adresa unei arbitre de scaun suedeze după înfrângerea suferită în primul tur în faţa compatriotului său, Stefano Travaglia, în septembrie. Descalificat, el a primit şi o amendă de 24.000 de dolari.

Comitetul Grand Slam-ului a adăugat o amendă de 96.000 dolari (între care jumătate cu suspendare) şi o suspendare, dar fără executare, pentru două turnee de Grand Slam (dintre care un US Open).

Sancţiunea nu va fi executată decât în cazul unui nou derapaj al italianului, perioada probatorie întinzându-se până la sfârşitul sezonului 2019.

Imediat după incident, Fognini (30 ani) a regretat comportamentul său şi a promis că nu se va mai întâmpla.

Agerpres