Andy Murray şi Novak Djokovic se întâlnesc în această seară, de la ora 20:00, ÎN DIRECT şi ÎN EXCLUSIVITATE la Digi Sport 2, într-un meci care nu va decide doar câştigătorul Turneului Campionilor, ci şi liderul mondial la finalul acestui an.

Antrenorul Simonei Halep, Darren Cahill, se aşteaptă la un duel echilibrat, chiar dacă scorul întâlnirilor directe dintre primii doi jucători ai lumii îi este net favorabil lui Djokovic - 24-10.

"Cred că sunt doi jucători asemănători. Teoretic, Novak conduce în întâlnirile directe cu 24-10, dar în realitate meciurile dintre ei se decid la 6-8 puncte", a declarat Cahill, pentru Digi Sport.

Australianul are încredere în noul lider mondial, Andy Murray. Antrenorul Simonei Halep a colaborat cu scoţianul în trecut şi este impresionat de progresul făcut de acesta în ultimii ani.

"Cred că sunt două personaje diferite. A învăţat în ultimii ani să se controleze mai bine pe teren. Diferenţa majoră este că acum este în stare să dea 100% pentru fiecare minge", a explicat Cahill.

În cazul în care Djokovic va câștiga finala și va reveni pe primul loc, Murray va deveni jucătorul care a fost lider mondial pentru cea mai scurtă perioadă din ultimii 13 ani. Ultimul tenismen care a stat doar două săptămâni pe prima poziție a fost Andre Agassi, în 2003 (28 aprilie - 11 mai).