ÎN DIRECT la Digi Sport, Volei Alba Blaj a terminat cu o victorie meciurile din grupa F a Ligii Campionilor, 3-1 cu Rocheville Le Cannet.

Le Cannet a început bine meciul disputat la Sibiu și a câștigat la 22 primul set. De la jumătatea actului secund a urmat însă revenirea gazdelor: Alba a jucat aproape perfect în continuare și și-a adjudecat meciul cu seturi câștigate la 23, 16 și 12.

Cu acest succes, campioana României a terminat pe locul 3 în grupă și este sigură că va continua parcursul european. Echipa din Blaj va evolua în sferturile Cupei CEV datorită celor 7 puncte acumulate în Liga Campionilor.